De-a lungul timpului, cancerul a fost considerat în unele perioade ale înțelegerii umane ca fiind un stadiu de degenerare al organului
afectat de această boală, iar în altele o adevărată boală în sine.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea existau două ipoteze distincte privind originea, diagnosticul și o eventuală vindecare a cancerului. Prima ipoteză susținea că este vorba de o îmbolnăvire specifică, cu evoluție tipică și simptome proprii. A doua ipoteză definea cancerul ca fiind un stadiu al degenerării progresive a țesuturilor.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea existau două ipoteze distincte privind originea, diagnosticul și o eventuală vindecare a cancerului. Prima ipoteză susținea că este vorba de o îmbolnăvire specifică, cu evoluție tipică și simptome proprii. A doua ipoteză definea cancerul ca fiind un stadiu al degenerării progresive a țesuturilor.
La începutul secolului al XIX-lea, introducerea treptată a
analizelor biochimice ale principalelor fluide ale organismului (sângele și
urina), precum și folosirea microscopului pe o scară tot mai largă au determinat
punerea în discuție a tradiției clinice. Unii medici chiar aspirau să
transforme medicina într-o adevărată știință de laborator. În această atmosferă
de aparentă înnoire a practicii medicale a apărut la Paris o școală de tineri
medici convinși de rolul indispensabil al microscopului pentru creșterea
preciziei diagnosticului oricărei boli și în special al cancerului.
Cu toate acestea, controversa cu privire la originea cancerului
continuă și azi. Pe de-o parte s-au dezvoltat diverse argumente ce susțin și
explică transformarea în anumite condiții a unor celule normale și sănătoase în
celule tumorale, cum este mediul intern acid, hipoxia cronică, aportul de
aditivi alimentari chimici cancerigeni, expunerea la diverși poluanți
cancerigeni, expunerea la radiații cancerigene (radiații terestre, industriale
și medicale cancerigene, unde electromagnetice cancerigene, radiațiile specifice
telefoniei mobile și aparatelor electrocasnice etc.), consumul de medicamente
cancerigene, utilizarea frecventă de detergenți și coloranți cancerigeni și
chiar consumul de cereale, fructe și legume cultivate cu îngrășăminte
cancerigene etc.
Pe de altă parte se cunosc destule cazuri de pacienți care din
dorința de a preveni o astfel de suferință duc o viață în care evită orice
posibil cancerigen din cele menționate mai sus și cu toate acestea ajung să
dezvolte o tumoare malignă. Mai ales aceste cazuri readuc în discuție teoria
degenerării țesuturilor, pentru că nu pot fi explicate prin transformarea
tumorală a unor celule din motivele menționate mai sus. Astfel de situații sunt
considerate de către medicina psihosomatică ca fiind consecința unor
transformări celulare ce au la bază o informație psiho-emoțională care face
parte cel mai adesea din categoria șocurilor emoționale, a problemelor
existențiale majore. Tot mai multe studii realizate în cadrul
psiho-neurobiologiei demonstrează faptul că stările emoționale sunt capabile să
determine modificări în expresia unor gene celulare și prin aceasta să
îmbolnăvească sau să vindece.
Între diversele teorii psihosomatice cu privire la natura și
originea cancerului se remarcă și sistemul medicului german R. G. Hamer în care
se susține faptul că evenimentele total neprevăzute, care sunt percepute
subiectiv ca fiind un adevărat șoc emoțional și care rămân fără o rezolvare un
timp mai îndelungat, adesea de ordinul anilor, pot conduce la formarea unor
tumori canceroase.
Însă un aspect foarte interesant este acela că Hamer consideră că celulele specifice acestor tumori sunt nediferențiate, într-un stadiu apropiat de cel embrionar, deoarece ele sunt celule tinere al căror sens biologic este să îmbunătățească sau să repare acel țesut cu scopul final de a ajuta omul să depășească problema existențială ce se află la originea bolii.
Însă un aspect foarte interesant este acela că Hamer consideră că celulele specifice acestor tumori sunt nediferențiate, într-un stadiu apropiat de cel embrionar, deoarece ele sunt celule tinere al căror sens biologic este să îmbunătățească sau să repare acel țesut cu scopul final de a ajuta omul să depășească problema existențială ce se află la originea bolii.
Mai mult decât atât, Hamer susține că dacă anatomopatologii ar
avea curiozitatea de a studia la microscop celulele specifice țesuturilor aflate
în vindecare după un traumatism fizic, ar descoperi că acest tip de celule, cu
nucleu voluminos, pe care ei le consideră ca fiind specifice doar tumorilor
maligne sunt celule normale, sănătoase, de regenerare și de creștere care apar
oriunde un țesut este în vindecare sau într-un stadiu de creștere și dezvoltare.
Din punctul lui de vedere, înmulțirea și creșterea aparent
necontrolată care este constatată în cazul cancerului este consecința
nerezolvării șocului emoțional de origine. Dacă bolnavul găsește o soluție
viabilă, cât mai completă și definitivă la problema existențială prin care a
trecut, creșterea încetează imediat deoarece țesuturile trupului său nu mai este
necesar să fie „îmbunătățite” pentru a face față situației.
Așadar, cancerul nu este în viziunea doctorului Hamer o boală
în sine, pentru că în primul rând nu este o eroare genetică, un inamic cu care
este necesar să lupți până la capătul puterilor, ci este un program biologic
special plin de sens, prin care trupul oferă o soluție la rezolvarea unei
probleme psihoemoționale existențiale, chiar dacă această soluție este
interpretată greșit în zilele noastre. Tumora este în aceste cazuri expresia
trupească a incapacității minții de a se desprinde și de a ieși din problema
existențială cauzatoare. Este ca un nod psiho-emoțional și mental care se
traduce și este semnalizat de formarea acestui nod trupesc care este tumora.
De exemplu, o tumoră gastrică din categoria adenocarcinoamelor
și care este formată din celule ce produc sucurile digestive apare la cei care
nu reușesc să „digere“ mental o anumită situație de viață, sau nu pot digera
atitudinea unei alte persoane. Fiindcă ele fac astfel o indigestie mentală,
soluția cu care le vine în întâmpinare trupul este îmbunătățirea capacității
digestive și astfel apare o creștere numerică a glandelor gastrice care continuă
atât timp cât persistă indigestia mentală, creștere ce nu mai este necesară și
va dispare atunci când problema psihoemoțională a dispărut.
Nucleul voluminos
În anii 1840 această școală s-a organizat în principal în jurul
anatomopatologului german Hermann Lebert. În rândurile acestei școli se numărau
anatomiști promițători precum Charles Robin sau Paul Broca. Când Lebert a ajuns
la Paris el a colaborat cu principalii clinicieni ai capitalei, printre care
Alfred Velpeau (inventatorul bandajului care îi poartă numele). Aceasta i-a
permis să acceadă cu ușurință la un număr foarte mare de tumori pe care
chirurgii le extirpau din trupurile bolnavilor. Analizarea repetată a acestor
eșantioane cu ajutorul microscoapelor performante l-a condus pe Lebert și
colaboratorii săi la distingerea a cel puțin două tipuri de tumori: tumorile
benigne, non-canceroase, care nu recidivează și nu sunt mortale, și tumorile
maligne care la acea vreme determinau în mod sistematic moartea pacienților.
Ceea ce este și mai important, Lebert susținea că există o diferență esențială
între natura acestor două tipuri de tumori. Conform teoriei lui, tumorile
maligne sunt constituite din celule canceroase a căror morfologie este specifică
și fără echivalent în țesuturile sănătoase ale organismului.
Calitatea observațiilor lui Lebert i-a permis să facă o descriere
foarte precisă a acestor celule canceroase, al căror principal atribut este
existența unui nucleu deosebit de voluminos. Pe de altă parte, el susținea că
tumorile benigne nu sunt formate niciodată din acest tip de celule. Începând din
anul 1845 Lebert a publicat rezultatele cercetărilor sale într-o serie de
monografii foarte documentate și de o calitate a ilustrațiilor fără precedent.
Fără să nege importanța rolului clinicienilor, el a afirmat atunci că ultimul
cuvânt în diagnosticul cancerului este necesar să revină „imaginilor de
microscopie“, întrucât „cancerul este o boală de sine stătătoare, el nu
este nici transformarea, nici stadiul final al unei alte boli“.
Întrucât dezbaterile se refereau de acum înainte la scara
celulară a organismului, era necesar să se ia în discuție și noua teorie
celulară. Aceasta, elaborată în special în 1838-1839 în Germania pornind de
la cercetările lui Mathias Schleiden și Theodor Schwann, urma să reconfigureze
marea parte a disciplinelor biologice. În domeniul medicinei, încă de la
începutul anilor 1840, se urmărea înțelegerea originii și a mecanismelor
afecțiunilor pornind de la nivel de celulă. În mod paradoxal, în ceea ce
privește studiul cancerului, teoria celulară era utilizată de clinicienii
francezi ca un argument în defavoarea specificității celulei canceroase!
Teoria celulară
Conform teoriei celulare, organismul viu este un ansamblu de mici
subunități particulare, celulele, capabile de nutriție, creștere și reproducere.
Din acest punct de vedere, viața organismului ca întreg poate fi considerată o
consecință sau o simplă însumare a vieții proprii a elementelor individuale
celulare. Însă viziunea atomizată asupra organismului implica pentru savanții
acelei epoci și faptul că toate celulele sunt echivalente. Această modalitate de
înțelegere a teoriei celulare ne poate face să excludem ideea că pot să existe
celule canceroase radical diferite de cele normale, fără un echivalent în
celulele sănătoase ale organismului sau în cele specifice altor tipuri de
patologii.
Aceasta este poziția ortodoxă pe care o apăra încă din anii
1850 anatomopatologul german Rudolf Virchow, autorul axiomei ce stipula că orice
celulă a apărut dintr-o celulă anterioară, prin diviziune. Pentru Virchow
celulele canceroase nu erau decât celule anormal revenite la stadiul embrionar,
iar morfologia lor, puțin specifică, nu este absolut deloc un indicator fiabil
ce permite diagnosticul de cancer. În 1855 Virchow s-a impus în fața
clinicienilor francezi în cadrul dezbaterii de la Academia de medicină. „Eu
refuz total doctrina specificității celulei canceroase“, scria el pe
atunci. Câțiva ani mai târziu, când a apărut ediția franceză a Patologiei
celulare, opera majoră a lui Virchow, autorul prefaței aprecia că școala
germană de microscopie celulară furniza astfel armele necesare pentru a-i
combate și pentru a-i înfrânge pe anatomopatologii francezi care promovau
microscopia celulară.
Abia în secolul XX, odată cu progresele citologiei (citologia
se ocupă cu studiul caracterului morfologic și funcțional al celulelor, n.r.),
în perioada interbelică studiul celulei canceroase a fost luat din nou în
vedere. La aproape un secol după cercetările de pionierat ale lui Lebert a fost
redescoperit faptul că celulele canceroase prezentau cu adevărat o morfologie
specifică și în special un nucleu anormal de voluminos. În perioada anterioară,
în mod surprinzător, teoria celulară mai mult a frânat decât a încurajat
înțelegerea celulară a cancerului. Analizele microscopice ale școlii pariziene,
de o incontestabilă calitate, au fost la momentul respectiv obstacole greu de
surmontat pentru teoria celulară care era în curs de apariție. Aceasta arată că
teoria celulară a fost încă de la început o teorie, o ipoteză unificatoare, dar
de asemenea conjuncturală și nu pur și simplu o consecință necesară și clară a
folosirii microscopului în domeniul anatomiei și al medicinei.
Mineralele, vitaminele și antioxidanții
Un alt element important care susține teoria degenerării și implicit
a non-existenței cancerului ca boală în sine este faptul că vitaminele,
mineralele și în general remediile cu acțiune antioxidantă, care practic au un
efect regenerator și sunt utilizate în mod obișnuit pentru stoparea evoluției
sau tratarea diverselor afecțiuni degenerative (afecțiunile reumatice, diabetul
zaharat, ateroscleroza, cardiopatia ischemică, afecțiunile cauzate de stres sau
de efortul fizic prelungit etc.) sunt utile și pentru ameliorarea sau vindecarea
tumorilor maligne și mai ales sunt printre cele mai importante căi ale
prevenirii cancerelor.
Leonard Coldwell este un medic cunoscut pentru succesele lui în
vindecarea cancerului, a sindromului de oboseală cronică și a altor afecțiuni
legate de stres. Este autorul a 19 cărți de succes, printre care și cele două
bestseller-uri Singurul răspuns la cancer și Singura soluție pentru
a supraviețui bolii și doctorului tău. Cărțile sale au fost vândute în
peste 50 de milioane de exemplare, cititorii beneficiind astfel de metoda sa de
vindecare. Metoda doctorului Coldwell se numește Sistemul medical bazat pe
instinct (The Instinct Based Medicine System) sau IBMS, și
urmărește, în principal, eliminarea cauzelor tuturor bolilor.
De-a lungul carierei sale, dr. Coldwell a vindecat aproximativ
35.000 de pacienți bolnavi de cancer, statisticile dovedind o rată de succes de
92,3%. Din dorința de a ajuta bolnavii de cancer din întreaga lume, dr. Coldwell
ține frecvent prelegeri, fiind unul dintre cei mai apreciați conferențiari pe
teme de sănătate. În prezent, dr. Leonard Coldwell este consultantul a câteva
dintre cele mai mari companii din lume, printre care IBM și Deutsche
Bank/Deutscher Herold. De asemenea, a ajutat la constituirea celei mai mari
companii de consultanță financiară din Europa – DGAV.
Doctorul Leonard Coldwell explică în interviul difuzat în data
de 18 ianuarie 2013 cele mai recente metode și tratamente care ajută la
prevenirea, tratarea și vindecarea cancerului susținând că din experiența sa,
orice cancer se poate vindeca într-un interval cuprins între 2 și 16 săptămâni.
Unele cancere se pot vindeca în câteva minute, chiar dacă este vorba despre
cazuri de vindecare spontană, dar odată ce fenomenul este posibil noi trebuie
doar să găsim calea de a accesa acest mecanism natural. Vindecări spontane au
loc și în ceea ce numim locuri sfinte, cum este Lourdes, unde se fac pelerinaje
în acest scop. Aceste vindecări apar nu neapărat datorită locului respectiv, ci
mai degrabă a speranțelor și convingerilor bolnavilor.
Pe de altă parte dr. Coldwell consideră că alt factor esențial
pentru prevenirea și tratarea cancerului este acidoza internă și toxicitatea. El
afirmă că atunci când corpul devine alcalin și bine oxigenat prin adoptarea unei
diete crude, vegane și consumul sucurilor verzi, bogate în clorofilă, în calciu
bun și minerale naturale, cancerul este stopat. Poate dura câteva zile sau
câteva săptămâni, dar cancerul va fi stopat până la urmă. Este doar necesar să
aduci corpul la un pH vindecător. pH-ul sângelui sănătos este în mod normal ușor
alcalin, cu valoarea ideală de 7,36, dar într-o fază de vindecare, el trebuie să
fie și mai alcalin, adică în jur de 7,5.
Unii medici recurg și la oxiterapie, alții recomandă injecții
intravenoase cu vitamina C, în jur de 100 ml, de trei ori pe săptămână, iar în
unele cazuri chiar mai des. Dr. Coldwell consideră și el că vitamina C naturală
este foarte utilă în tratamentul cancerului deși ajută și în majoritatea bolilor
cardiovasculare. Vitamina E naturală, un alt antioxidant important folosit în
prevenirea și tratarea tumorilor canceroase, era folosită ca un remediu ușor de
administrat și eficient pentru toate problemele legate de hipertensiunea
arterială, dar nu și vitamina E sintetică.
Tot el afirmă: „Chimicalele nu vindecă, doar natura vindecă! Dacă
natura creează o problemă, tot ea creează și soluția. Dacă ceva n-a existat acum
100 de ani, înseamnă că n-ai nevoie de acel lucru nici azi. Când vrei să ajuți
pe cineva și să-l informezi care este calea cea mai bună pentru a-și elimina
rapid cancerul, trebuie să-i recomanzi în primul rând să treacă imediat la o
dietă vegano-crudivoră (raw-vegan). Există cărți, există bucătari care te pot
învăța cum să prepari acest gen de hrană, există materiale video pe acest
subiect. De asemenea, dacă bolnavul nu are vreo afecțiune a rinichilor, i-aș
recomanda să bea 3-4 litri de apă pe zi, la care se adaugă o jumătate de
linguriță de sare de mare. Avem nevoie de sare pentru toate funcțiile corpului.
De fapt, avem nevoie de electricitate, iar această electricitate poate fi
produsă numai într-un mediu cu suficientă sare. Deci, dacă ai o carență de sare,
ai și o problemă cu tensiunea arterială.“
El consideră că doar sarea de masă este contraindicată în caz
de hipetensiune arterială deoarece sarea de masă are, de cele mai multe ori
următoarea compoziție: 1/3 sticlă, 1/3 nisip și 1/3 sare. Sticla și nisipul
zgârie pereții arterelor și ai vaselor de sânge și pot conduce la hemoragii
chiar fatale. Pentru a preîntâmpina aceasta apar depuneri de colesterol pe
aceste fisuri ale vaselor, dar apoi se dă vina pe colesterol, ca principală
cauză a tensiunii ce e posibil să apară atunci când vasele sanguine au fost
îngustate de colesterol, deși rolul acestuia este de a acoperi diversele
zgârieturi din interiorul vaselor. Prin urmare, dr. Coldwell consideră că
această concluzie este absurdă, deoarece niciodată nu mori de prea mult
colesterol, ci de prea puțin. Sunt mulți oameni cu colesterol 600 și care n-au
nicio problemă de sănătate. Ce fac medicii din secția de arsuri? Persoanelor cu
arsuri grave le dau în fiecare zi să mănânce între 20 și 25 de ouă fierte tari.
Aceasta, pentru că ei știu că numai colesterolul poate reconstrui și genera
celule noi, sănătoase, într-un timp foarte scurt. Celulele noastre conțin până
la 80% colesterol. Deci de unde pot apărea noi celule sănătoase dacă nu ai
suficient colesterol? Fiecare este necesar să aibă un nivel de colesterol de
minim 250 mg/dl. Se spune că LDL și HDL sunt respectiv colesterol rău și bun.
Nici măcar nu este vorba de colesterol, ci de o proteină care transportă
colesterolul. Vorbim deci de niște afirmații stupide. Dr. Gary Null și mulți
alții spun că medicii și cei cu alte profesii medicale au cea mai scăzută medie
de viață, care este în jur de 56 de ani. Prin urmare, tu te duci la cineva care
are cea mai scăzută medie de viață și cea mai ridicată rată a sinuciderilor
(exceptându-i pe psihiatri) și a abuzului de alcool și de medicamente, ca să-l
întrebi cum să faci să ai o viață sănătoasă, fericită și lungă. Cred că ar
trebui să ne revizuim modul de gândire.
Dincolo de toate acestea este foarte posibil ca efortul de
înțelegere a naturii cancerului să ne conducă în final la necesitatea esențială
și fundamentală de a ierta, a iubi și a ne integra în Voința Divină.
Articolul integral il gasiti aici.
