Suntem oare mai evoluati sau mai destepti, daca nu recunoastem existenta sufletului?
Acum mai bine de o mie de ani, în
imensitatea Asiei Centrale se năştea unul dintre cele mai impresionante
genii din istoria umanităţii. Considerat drept cel mai mare savant al
întregii civilizaţii musulmane, Avicenna a strălucit fără egal în toate
domeniile în care a activat. A fost un filosof cu o cunoaştere
enciclopedică, om de ştiinţă şi deschizător de drumuri în medicină,
practician şi teoretician în egală măsură şi, nu în ultimul rând, poet
şi muzician. El este autorul unei opere grandioase care cuprinde aproape
toate aspectele cunoaşterii umane din perioada sa. Cel ce s-a numit Abu
Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina (Avicenna pentru Europa latină) a
încarnat, prin itinerarul său enciclopedic şi imensa sa cultură,
prototipul intelectualului universal medieval .
Discipolul lui Aristotel învăţase complet Coranul la doar 10 ani
Cel mai strălucit spirit al civilizaţiei musulmane s-a născut în anul
980 în satul Qishlak Afshona de lângă Buhara (astăzi în Uzbekistan), pe
atunci capitala dinastiei persane a Samanizilor care au domnit în Asia
Centrală şi provincia Khorasan.
Din fericire pentru el, Avicenna s-a născut într-o familie de înalţi
funcţionari iranieni de origine turcă, astfel încât a beneficiat încă
din fragedă pruncie de o educaţie aleasă şi de atenţia unor părinţi care
au sesizat devreme potenţialul intelectual al copilului.
Spiritul independent al copilului era încununat de o inteligenţă şi o
memorie uluitoare, care i-a permis ca la vârsta de doar 14 ani să-şi
întreacă profesorii. După cum nota în autobiografia sa, Avicenna
învăţase deja tot ce exista la acea vreme în lume sub formă de
cunoştinţe scrise, până să împlinească 18 ani.
De fapt, conform aceleiaşi autobiografii, copilul supradotat memorase deja toate surele Coranului până să împlinească 10 ani.
Educaţia şi cercetările sale ulterioare au fost marcate de un enciclopedism debordant.
„Devorează” complet toate scrierile despre gramatica arabă, geometria, fizica, dreptul islamic, teologia şi medicina.
Devine foarte atras de unul dintre geniile date de Grecia Antică, şi
anume Aristotel. Se avântă cu un patos nemaivăzut în studierea operei
marelui gânditor grec. Citeşte cu nesaţ de patruzeci de ori Metafizica
lui Aristotel, până când memorează fiecare cuvânt, dar conştientizează
cu tristeţe că nu reuşeşte să înţeleagă sensurile şi tainele din spatele
cuvintelor.
Eşecul nu-l face decât să se ambiţioneze mai mult. Timp de peste
un an şi jumătate îşi petrece timpul citind, studiind şi rugându-se la
moschee pentru iluminare. Aceasta vine doar după ce, într-un moment de
inspiraţie, cumpără pe o sumă derizorie, dintr-o piaţă, comentariile şi
tratatul filozofului musulman Al-Farabi asupra Metafizicii.
Astfel, fericit, la doar 16 ani înţelege pe deplin spiritul şi viziunea
ilustrului său maestru din Grecia Antică, pe care, evident, nu l-a
întâlnit niciodată în viaţă. Fire sensibilă la suferinţele şi bolile
semenilor, Avicenna se ataşează şi de ştiinţa medicinei. La vârsta de
doar 18 descoperise deja că:
„Medicina nu este o ştiinţă grea şi aspră precum matematicile şi
metafizica, deci am făcut progrese mari. Am devenit un medic iscusit şi
am început să-mi tratez primii pacienţi cu ajutorul unor leacuri
aprobate”. Tânărul ajunge în scurt timp faimos, nu doar datorită
succesului tratării pacienţilor, ci şi datorită faptului că, asemenea
sfinţilor fără de arginţi din universul creştin, Avicenna îşi trata
pacienţii fără să le ceară bani.
Când el avea 22 de ani, tatăl său moare brusc. Evenimentul traumatizant
s-a suprapus peste tulburările politice şi sociale ale vremii, astfel
încât tânărul se vede prins într-un adevărat carusel al unor peregrinări
constante.
Medic, călător, iluminat
Pentru a-şi exercita meseria de medic, el se instalează după cum îl duc
aventurile politice ale diverselor dinastii musulmane în slujba cărora
s-a aflat la un moment dat. Ajunge să trăiască în marile oraşe ale
Persiei, precum Ravy (lângă Teheran), Hamadan sau Ispahan, unde intră în
serviciile emirilor buyizi şiiţi şi unde ajunge la un moment dat chiar
să devină mare vizir (cumva echivalentul unui prim-ministru de azi).
Prima sa slujbă a fost aceea de medic personal al unui emir. După ce l-a
vindecat pe acesta de o afecţiune îndelungată, emirul recunoscător îi
oferă o sumă mare de bani. Avicenna a refuzat-o politicos, cerându-i în
schimb accesul nelimitat la bibiloteca şi arhivele oficiale ale
dinastiei Samanizilor. Cum succesul aduce deseori şi necazuri, Avicenna
nu este ocolit de bârfe, invidii, duşmănii făţişe sau ascunse, precum şi
de calomnii.
Viaţa sa a fost agitată şi din cauza simpatiilor sale şiite, care l-au
pus de multe ori în primejdie. Cu toate acestea, nu s-a dat bătut în
calea sa spre cunoaştere. Într-atât de mare a fost dedicarea sa pentru
ştiinţă, încât pe perioada celor patru luni cât a fost întemniţat (căci
viaţa sa a avut şi asemenea coborâşuri) Avicenna s-a folosit de timpul
petrecut între patru pereţi pentru a scrie tratatul despre afecţiunile
coronariene.
În perioada vieţii sale, Buhara rivaliza cu Bagdadul la statutul de
capitală culturală a lumii musulmane. Peregrinările sale, alături de
faima şi legăturile pe care le avea cu puternicii vremii, i-au facilitat
accesul în marile biblioteci din Balkh, Horezm, Gorgan, Rey. A fost
contemporan şi a avut dialoguri cu alte spirite luminate precum
astronomul şi cercetătorul Rayhan Biruni, matematicianul Abu Nasr Iraqi,
filozoful Abu Sahl Masihi şi fizicianul Abu al-Khayr Khammar.
Cea mai celebră şi influentă lucrare a sa a fost Canonul Medicinei (al-Qanun fi al-Tibb). Monumentala lucrare, scrisă iniţial în 5 volume, este, conform Enciclopediei Britanice, ”cea mai importantă carte din istoria medicinei, scrisă vreodată în Occident şi Orient”.
Timp de peste 600 ani, Canonul Medicinei lui Avicenna a fost
cartea de bază din multe şcoli de medicină şi spitale din Europa. Chiar
şi în prezent, lucrarea sa este manualul standard de referinţă pentru
practicienii medicinei Unani. Cu toate că sistemul său medical se baza
pe unele din conceptele lansate de Hipocrate şi Galenus, Avicenna a
adoptat în scrierile sale medicale o perspectivă universală, colectând,
„distilând” şi sintetizând toată cunoaşterea medicală care exista în
acele timpuri.
Avicenna a călătorit, a citit, a aplicat şi a studiat diferite sisteme
medicale tradiţionale precum cel grec, egiptean, persan, hindus, chinez
şi tibetan., după care a concluzionat că, în afara diferenţelor
superficiale, toate aceste sisteme se confruntau cu aceleaşi realităţi
şi teme comune.
Toate sistemele medicale tradiţionale ale acestor popoare luau în
consideraţie legătura dintre suflet, trup şi boală, temperamentele umane
şi importanţa lor, fluidele vitale şi umorile, energia vitală şi
similarităţile dintre principiile structurii corporale şi anatomia şi
fiziologia umană. Influenţa lucrării a fost cu adevărat uriaşă,
planetară chiar. Până şi unele remedii populare africane au la bază
leacurile prescrise de Avicenna. Principiile vindecării naturiste din Canonul Medicinei
au fost studiate şi preluate de către Samuel Hahneman, fondatorul
homeopatiei, şi de către părintele Sebastian Kneipp, fondatorul
naturopatiei.
Influenţa operei acestui „Prinţ al Medicinei”, cum a
fost supranumit încă de când era în viaţă, a fost cu adevărat imensă.
Tratatul a fost tradus în limba latină la circa 100 ani de la scrierea
sa şi a fost publicat de 15 ori în secolul XV şi de 20 ori în secolul
XVI. A fost cartea de bază în universităţile din Montpellier şi Louvain,
până în anul 1650, iar în Bruxelles studiile lui Avicenna au fost
volume de referinţă până în anul 1909.
Cea mai mare contribuţie a lui Avicenna la ştiinţa medicinei a avut
legătură cu etiologia. Era ferm convins că poţi stăpâni o problemă
medicală doar dacă cunoşti bine cauzele şi factorii care influenţează
afecţiunile şi bolile.
Vindecarea sufletului
În lumea musulmană, care cunoaşte mulţi medici renumiţi, influenţa lui
Avicenna transpare şi ca filozof şi mistic. El se remarcă prin căutarea
unei cunoaşteri complexe , care este în acelaşi timp de natură
intelectuală, experimentală şi intiuitivă. Are faima de a fi scris
peste 250 lucrări în arabă şi persană, dar din nefericire încercarea sa
de a defini ceea ce era cunoscut drept „înţelepciune orientală” nu ne-a parvenit decât fragmentar.
Spre exemplu, în povestirea lui Hayy Ibn Yaqzan, Avicenna
descrie într-o modalitate autobiografică drumul său spre un Orient
mistic - lume a luminii negrăite şi nevăzute, în compania unui înger
călăuzitor. Culegerea sa de povestiri spirituale va influenţa
gândirea şiită „iluministă” de mai târziu şi în special pe misticul
Sohrawardi.
Dar cartea care demonstrează culmile spirituale pe care a ajuns Avicenna este fără îndoială Kitab al-Shifa, sau Cartea Vindecării Sufletului,
într-o traducere directă. În această lucrare, el alcătuieşte inventarul
cunoştinţelor greco-musulmane din epoca sa, stabilind şi o listă a
ştiinţelor: ştiinţe filozofice, ştiinţe umane, ştiinţe pure, aplicate şi
naturale, ştiinţe ale astronomiei sau economiei.
Tot aici tratează despre poezie, lingvistică şi muzică. Îndrăzneşte chiar mai mult decât atât: poreclit nu degeaba „maestrul maeştrilor”
de către contemporanii săi, el încearcă, înaintea a numeroşi filozofi
musulmani precum Averroes, să concilieze dogma coranică cu un
aristotelism nuanţat de neoplatonism. Fapt pentru care va fi ulterior
atacat şi contestat de către teologul Al-Ghazali şi de Averroes pentru
înclinaţiile sale neoplatonice.
Prin traducerile făcute în ebraică şi latină, la Toledo, în secolul XII,
opera sa, alături de creaţiile altor mari gânditori ai islamului, va
ajunge în Europa apuseană, unde rolul său va fi deosebit de important în
medicină şi filosofie. Influenţa sa europeană a fost atât de mare,
încât a dat naştere unui adevărat „avicennism latin” cu discipoli
creştini foarte importanţi, precum Roger Bacon, John Dunn Scott (unul
dintre fondatorii filosofiei scolastice), Sfântul Toma d’Aquino, Sfântul
Albert cel Mare, Geoffreyy Chaucer.
Fără a forţa nota aprecierilor la adresa sa, Avicenna este printre
pionierii bazelor ştiinţifice ale aventurii cunoaşterii umane. Filosoful
René Descartes s-a numărat printre primii gânditori moderni care au
fost influenţaţi de Avicenna. Spre sfârşitul vieţii sale, persecuţia
împotriva musulmanilor şiiţi se înteţeşte sub ordinele sultanului Mahmud
din Ghazna, un sunnit fanatic.
Avicenna s-a văzut silit să-şi găsească refugiul în Hamadan. În anul
1023, a fost nevoit să fugă în Ispahan, unde şi-a petrecut ultimii 14
ani din viaţă sub protecţia emirului Alaaddowleh, care l-a însărcinat
să facă noi cercetări în domeniul astronomiei. Moare tot la Hamadan, în
luna lui iunie (august, după alte surse istorice), anul 1037, pe când
avea doar 57 ani.
