Afişări de pagină

Sistem

vineri, 7 august 2015

Care este realitatea despre lupta împotriva cancerului?

Raspuns:
CANCERUL continuă să ucidă din ce în ce mai mulţi oameni.

Cancerul rămâne şi astăzi una dintre cele mai teribile maladii. Deşi au trecut zeci de ani de la explozia sa pe plan mondial, iar lumea medicală ne asigură că s-au făcut progrese importante în tratamentul acestei boli, orice om, printr-o simplă privire în jurul său, poate să descopere realitatea crudă: numărul celor care mor de cancer este din ce în ce mai mare, desi este reversibil.
Cum este posibil?
Analiza lucidă a fenomenului în ansamblul său dezvăluie în spatele aparenţei liniştitoare a datelor oficiale adevăruri şocante. Dezinformarea, trucarea statisticilor, manipularea opiniei publice ţes perdeaua, dincolo de care suntem făcuţi să credem că se depun toate eforturile pentru a învinge această maladie. Interese obscure, financiare ale marilor trusturi farmaceutice şi ale celor care conduc din umbră, dorinţa unor persoane importante din sistem de a-şi păstra privilegiile nu lasă aproape nici o şansă autenticei preocupări pentru descoperirea unor terapii eficiente. Mai mult, este împiedicată utilizarea unor metode alternative simple a căror eficienţă practică a fost probată. Pare incredibil, mai ales că este vorba de domeniul medical, unde grija, compasiunea şi preocuparea pentru binele fiinţei umane ar trebui să primeze. Date concrete, incontestabile demonstrează această realitate halucinantă. Studiul realizat de cercetătorul italian Alberto R. Mondini, pe care vi-l supunem atenţiei în continuare, este un exemplu grăitor, care ne prezintă desigur în primul rând faţeta italiană a sinistrului consens internaţional.
Dincolo de responsabilităţile particulare ce revin fiecăriu individ implicat, fiecare om merită să se întrebe cu maximă seriozitate cine şi în ce scop dirijează, creează şi menţine acestă situaţie. Iar răspunsul există!

KANKROPOLI - Mafia cancerului
de Alberto R. Mondini

Dedicată tuturor fiinţelor ce gândesc şi sunt capabile să cerceteze, să testeze, să se documenteze autonom, în speranţa că această capacitate a lor va găsi un răspuns din partea publicului, singura posibilitate reală pe care acesta o are pentru a nu muri de cancer.

INTRODUCERE
Acum 5 ani atenţia mi-a fost atrasă de dureroasa realitate a bolii canceroase. Mi-am dat seama atunci de cât de multă suferinţă fizică şi mentală provoacă această maladie cumplită. Am constatat inutilitatea şi cruzimea terapiilor actuale. Am descoperit, lucrul cel mai rău din toate acestea, că atitudinea umanităţii în faţa cancerului nu era disperarea, ci mai rău, devenise un fel de apatie resemnată şi neputincioasă. Aşa m-am decis să fondez fundaţia ARPC prin intermediul căruia să pot interveni personal şi să contribui la lupta contra tumorilor. Neavând legături cu casele farmaceutice, nici cu vreo corporaţie, aş fi putut acţiona liber şi aş fi putut reda faptele fără nici o constrângere sau interes particular.

Costurile estimative ale cancerului în Italia în anul 1998:
Medicamente chimioterapeutice: 40.000 de miliarde lire
Restul (operaţii, consultaţii, radioterapie, cercetare etc): 40.000 de miliarde lire.
Total: 80.000 de miliarde lire.

Înmulţiţi aceste cifre pentru celelalte ţări ale lumii şi veţi obţine sume demne de costurile unui război planetar. În această afacere îngrozitoare sunt implicate sute de mii de persoane şi foarte puternice organizaţii internaţionale. Credeţi că vor renunţa uşor la aceste câştiguri exorbitante?

Ceea ce am descoperit în aceşti ani este o realitate incredibilă, halucinantă care a depăşit orice previziune, ipoteză, supoziţie sau imaginaţie.

Iată tulburătoarele concluzii la care duc documentele din acest studiu:

1. Astăzi în practica curentă nu este utilizată nici o terapie eficientă contra tumorilor maligne.
2. Există de mai mulţi ani terapii eficiente şi economice precum şi tehnici de diagnostic precoce, descoperite de cercetători geniali, deseori cu mijloace materiale sărace.
3. Există o strategie precisă pentru a împiedica utilizarea acestor terapii. Pentru a realiza aceasta, orice mijloc este bun: indiferenţa, tăierea fondurilor, calomnia, defăimarea, persecutarea profesională (acestea sunt cele mai folosite) şi mijloace judiciare, ameninţări cu moartea, chiar omoruri.
4. În aceste acţiuni sunt implicate multe persoane şi organizaţii care au adesea funcţii importante şi putere: oameni politici, magistraţi, funcţionari şi forţe ale poliţiei, directori de case farmaceutice, funcţionari de la sănătate, medici, profesori universitari, cercetători, asociaţii şi mulţi alţii. Bineînţeles responsabilitatea acestor indivizi este foarte diferită în ceea ce priveşte rolul şi gradul în care ei intervin în situaţii asemănătoare.

O primă categorie se străduieşte în mod activ să menţină prin orice mijloace situaţia actuală în care boala canceroasă nu poate fi vindecată, pentru că aceasta le permite să beneficieze de nenumărate surse de câştig, chiar şi indirecte, prin cele tangente la cancer: cercetarea, diagnosticul, terapia, asociaţiile de adunare de fonduri, producerea şi vânzarea de medicamente şi aparate, spitalele, universităţile, serviciul sanitar naţional etc. Aceştia formează de fapt o asociaţie de delicvenţă internaţională.

A doua categorie cunoaşte bine situaţia, dar tace de teamă să nu îşi piardă privilegiile. O a treia categorie crede că se face tot ce se poate pentru a învinge această boală şi ajută cu toată încrederea la ceea ce este de fapt impus cu o violenţă ascunsă.

Dar există cure alternative? În mod sigur, şi sunt în cea mai mare parte documentate de o cazuistică clinică şi experimentală bogată. Oricum, în acest domeniu, orice nouă cale ar trebui verificată fără prejudecăţi, dat fiind faptul că este atâta nevoie de a descoperi tehnici eficiente. 
E nevoie să clarificăm, înainte de a continua, semnificaţia termenului de terapie sau medicină alternativă (deşi acest cuvânt este folosit de multe ori în semn de dispreţ). Terapiile alternative reprezintă acele tehnici eficiente sau nu, medicale sau nu, ştiinţifice sau nu, care nu sunt recunoscute sau utilizate în câmpul sanitar.

CERCETAREA OFICIALĂ
 
Astăzi, medicina clasică utilizează în cea mai mare parte din cazuri în terapia cancerului trei metode: extirparea chirurgicală, chimioterapia şi iradierea. Primul remediu este total inutil pentru că tumoarea nu este decât stadiul final şi cel mai vizibil al unei situaţii patologice care implică întregul organism. După extirpare, recidiva este aproape o regulă, la aceasta contribuind major slăbirea sistemelor de apărare ale pacientului produsă de trauma operatorie, de intoxicaţia dată de anestezie, de antibiotice şi alte medicamente.
Celelalte două metode se bazează pe faptul că celulele canceroase sunt mai slabe decât cele sănătoase şi sub acţiunea unor otrăvuri sunt primele care mor. Această constatare a dus însă la una din cele mai nesăbuite practici din istoria medicinii: otrăvirea pacientului pentru a-l vindeca! Chiar şi persoana cea mai puţin informată reuşeşte să înţeleagă că vindecarea înseamnă o îmbunătăţire a stării de sănătate.
Prin iradiere şi chimioterapie, după un aparent succes iniţial, cu sistemul imunitar masacrat, slăbit fizic şi psihic, pacientul va dezvolta în scurt timp o nouă tumoare, de data aceasta şi mai greu de tratat.

Şi totuşi, cu ocazia diferitelor dezbateri privind cura terapeutică propusă de doctorul Di Bella, medici iluştri, mari cercetători au susţinut că toate criticile aduse actualelor terapii oncologice nu au nici un motiv să existe, că medicina a făcut paşi enormi înainte, că procentul de vindecări este astăzi deja de 50%, fiind în continuă creştere. În concluzie, medicina îşi face datoria şi banii alocaţi pentru cercetare au dat roadele sperate. 
 
Să vedem care sunt în realitate marile progrese pe care ştiinţa le-a făcut în lupta contra cancerului

La una din ultimele întâlniri ale President's Cancer Panel (din septembrie 1994) s-a făcut următoarea declaraţie: "În concluzie, rapoartele privind marile succese contra cancerului trebuie să fie confruntate cu aceste date" a spus Bailar, indicând un simplu grafic care arăta o clară şi continuă creştere a mortalităţii cauzate de cancer în SUA din 1950 până în 1990 şi tot el a mai adăugat: "Închei, aşa cum am făcut şi acum şapte ani, spunând că cei 20 de ani de război contra cancerului au fost un eşec pe toate liniile. Mulţumesc. "

Cine este acest personaj care exprimă idei atât de eretice? Un medic alternativ? Un şarlatan aşa cum a fost numit Di Bella? Un vindecător care profită de sărmanii bolnavi? Unul care habar nu are care sunt procentele de vindecare? Nici una din toate acestea. Este cam greu să îl consideri şarlatan sau incompetent pe John C. Bailar III, profesor universitar de epidemiologie şi biostatistică la Mc Gill University, unul din cei mai bine cunoscuţi experţi în oncologie din SUA şi din lume. În plus nu vorbea unor neştiutori, President's Cancer Panel a luat naştere după National Cancer Act, un program de luptă contra cancerului, semnat de preşedintele Richard Nixon în decembrie 1971 şi pentru care au fost cheltuiţi începând cu 1994 nu mai puţin de 25 miliarde de dolari. Datele privind situaţia luptei contra cancerului sunt comunicate direct preşedintelui SUA.

Concluzia principală a lui Bailar, care este confirmată şi de NCI (National Cancer Institute) este că mortalitatea cauzată de cancer în SUA a crescut cu 7% din 1975 până în 1990. Această cifră a fost corectată pentru a compensa schimbările de structură şi număr ale populaţiei ţinând cont de vârstă, astfel că această creştere nu poate fi atribuită faptului că se moare mai puţin frecvent de alte boli.

Mortalitatea a scăzut pentru tumorile de colon, rect, stomac, uter, vezică urinară, oase, vezică biliară şi testicole. Mortalitatea din cauza cancerului la copii aproape că a scăzut din 1973 în 1989, în mare parte datorită îmbunătăţirii terapiilor. În acelaşi timp, dat fiind faptul că tumorile infantile erau oricum rare, această îmbunătăţire, ca şi cea înregistrată la tinerii adulţi, a avut un efect destul de redus asupra cadrului general. În total creşterile mortalităţii din cauza cancerului sunt duble faţă de scăderi.

Edward J. Sondik, expert în statistică la NCI susţine că ar fi vorba de o creştere de peste 100% în cazurile de cancer pulmonar la femei între 1973 şi 1990. Iar melanomul şi cancerul de prostată au avut creşteri considerabile de peste 80% în aceeaşi perioadă. Lista de patologii ale căror incidenţă pare a fi în creştere cuprinde şi limfomul non-Hodgkin, mielomul multiplu şi carcinoamele sânului, rinichilor, ficatului şi creierului. Sondik a ajuns la concluzia că incidenţa totală a cancerului a crescut cu 18% între 1973 şi 1990. După NCI anumite tumori infantile, printre care leucemia limfocitară acută şi tumorile pe creier şi ale sistemului nervos devin tot mai des întâlnite.

"Nici un expert din acest domeniu nu poate să continue să creadă că după colţ există o serie de terapii extraordinare aşteptând să fie descoperite." continuă Bailar sătul de seria de ştiri senzaţionale care de ani buni fac lumea să creadă că un tratament care poate rezolva problema tocmai este pe cale să fie pus la punct.

Chimioterapiile existente, în ciuda progreselor, sunt încă arme cu două tăişuri. Unele din tratamentele pentru limfom şi leucemie induc alte tumori, după ce tratarea bolii originare a fost realizată complet. În 1984, NCI a proclamat cu surle şi trâmbiţe că îşi propune ca obiectiv posibil de a fi atins: să reducă la jumătate morţile cauzate de cancer (faţă de 1980) până în anul 2000. De atunci institutul nu a mai făcut nic un fel de comentarii referitoare la acest subiect.

Bailar: "Şi dacă progrese ulterioare folosind chimioterapia nu sunt posibile? De mulţi ani ne străduim, dar nu aşa se va rezolva problema cancerului... Oponenţii atacă un studiu privind prevenirea cancerului de sân cu tamoxifen, pentru că se ştie că această substanţă induce tumori hepatice şi ale endometrului" (în speranţa că Tamoxifen va preveni mai multe tumori decât va cauza, n.a.) (citat din "Evaluating the National Cancer Program: An Ongoing Process. President's Cancer Panel Meeting, September 22, 1993. National Cancer Institute, Bethesda, Md, 1994". Publicat în LE SCIENZE, nr 307, martie 1994).

Nu observaţi o uşoară discrepanţă între datele pe care le-aţi citit acum şi statisticile triumfalistice pe care le-aţi auzit din gura unor mari clinicieni? Poate că acest lucru depinde de timpul scurs şi în fond aceste date care ajung până cel mult în 1993 s-au mai îmbunătăţit.

Să vedem atunci ce afirmă Bailar în 1997 în New England Journal of Medicine, una din cele mai prestigioase publicaţii medicale la nivel mondial: "Războiul contra cancerului este departe de a fi cucerit. Eficacitatea noilor tratamente contra cancerului în ceea ce priveşte mortalitatea este dezamăgitoare" (Il Giornale - Inchiesta sul cancro nr 1).

Iată două exemple care ilustreză aşa-zisa eficienţă a terapiei anticanceroase în jurul anului 1975.

Primul este vasta cercetare condusă timp de 23 de ani de Prof. Hardin B. Jones, fiziolog la Universitatea California şi prezentată în 1975 la Congresul de cancerologie de la Universitatea Barkeley. Pe lângă faptul de a denunţa utilizarea statisticilor oficiale, el demonstrează că bolnavii de cancer care nu se supun terapiilor acceptate supravieţuiesc mai mult sau cel puţin tot atât cât supravieţuiesc şi cei care fac aceste terapii. Aşa cum demonstrează Jones, bolnavele de cancer la sân care au refuzat terapiile tradiţionale au o supravieţuire medie de 12 ani şi jumătate, de 4 ori mai mare decât media de 3 ani a celor care s-au supus la tratamente complete.

Al doilea exemplu este studiul realizat de patru cercetători ruşi, publicat într-una din cele mai importante reviste medicale din lume: The Lancet (3-12-1975) şi care vizează 188 de pacienţi afectaţi de carcinom inoperabil la bronhii. Durata medie de viaţă a celor trataţi cu chimioterapie completă a fost de 75 de zile, în timp ce cei care nu au făcut nici un tratament au supravieţuit în medie 220 de zile.

Chiar dacă au trecut 30 de ani şi substanţele utilizate în chimioterapie sunt foarte diverse, este logic să ne întrebăm dacă nu cumva cercetări asemănătoare realizate astăzi nu ar conduce la rezultate similare. În continuare se moare de cancer.

UNDE AJUNG DONAŢIILE DUMNEAVOASTRĂ?
 
Un episod foarte interesant este situaţia ce rezultă dintr-un articol publicat în La Stampa în 1994 (Ombre sulla Lega Tumori. "Fa affari, non prevenzione" p. 13 – Umbre asupra Ligii Tumorilor – acolo se fac afaceri nu prevenire). Subiectul în acest caz este Liga contra Tumorilor, una dintre asociaţiile care nu au dificultăţi în repartizarea fondurilor publice şi private, a disponibilităţii personalului medical sau nemedical, a sponsorilor şi binefăcătorilor, doritori să susţină cercetarea contra cancerului. Ei bine, subsecretarul de la Sănătate, Publio Fiori, a atacat programele din 1993 ale Ligii contra Tumorilor, aducând o gravă acuzaţie: mai mult de 90 % din cheltuieli nu erau destinate cercetării sau tratării tumorilor ci investiţiilor mobiliare şi imobiliare. Acuza adusă de Fiori era susţinută de cifre care vorbeau de la sine: sediul central a destinat o parte minimă din finanţările de care dispunea pentru atingerea obiectivelor instituţionale - echivalentă cu 810 milioane (nici măcar un miliard), în timp ce 9360 milioane (aproape 10 miliarde) au fost cheltuiţi pentru investiţii patrimoniale. Fiori a subliniat că Liga contra Tumorilor "ţine pe picioare o organizaţie care absoarbe costuri în valoare de 2 mii de milioane, dedicate în majoritate investiţiilor şi operaţiilor financiare, constând în achiziţionarea şi reînnoirea titlurilor de stat".

Lăsaţi repetenţi ca binefăcători, nu par să fie mai abili nici ca administratori pentru că dintr-un patrimoniu atât de mare reuşeau să aibe un profit anual de doar 3 milioane. Fiori a evidenţiat în analiză că era vorba de 745 de milioane dobândă pe care Liga contra Tumorilor le-a încasat într-un an. Celelalte date, de exemplu cei 2,3 miliarde de venituri fixe tehnice şi cei 10,1 miliarde de participare la valori mobiliare sunt o probă în plus pentru validitatea acuzaţiilor aduse. Şi demonstrează pe ce mâini grijulii este tratarea bolnavilor de cancer.

Dacă după toate aceste fapte, care privesc şi alte ţări din nefericire, ne oprim puţin pentru a confrunta datele furnizate de NCI din America şi finanţările investite în mod inutil în toţi aceşti ani, ajungem imediat la următoarea concluzie: tânguirile şefului sanitar Garattini privind finanţările insuficiente nu au nici un motiv să existe, pentru că ar fi mai bine pentru stat nu doar să nu mai aloce mai mult decât a făcut deja, dar şi să ceară un raport public realist, detaliat şi constant privind evoluţia cercetărilor şi a rezultatelor. Însă este dificil să ne imaginăm că statul va lua vreodată o asemenea decizie câtă vreme este supus voinţei multinaţionalelor farmaceutice.
Ipoteza că în toată această activitate de utilitate publică (?) este un interes privat, nu este hazardată. Mai ales în lumina unor afirmaţii făcute de Garda Financiară din Roma când a descoperit o intensă activitate de experimentare clinică în spitalele capitalei italiene chiar pe pacienţii care erau sub tratament. Departamentul pentru drepturile cetăţenilor a remarcat chiar că "unul dintre aspectele cele mai îngrijorătoare este acela al finanţărilor din partea caselor farmaceutice faţă de structurile publice; aşa cum prevede legea, aceste case farmaceutice plătesc cheltuielile unor experimente clinice, iar cercetarea este substanţial orientată pe acele produse care pot să garanteze acestor companii o piaţă cât mai mare" (L'Indipendente, 19 marzo 1996).

Ce să mai spunem despre Franţa unde Liga Naţională contra Cancerului a fost acuzată de manipulare financiară, fiind implicaţi în aceasta preşedintele şi alţi cercetători? Finanţările campaniei naţionale de luptă contra cancerului merg de la 60 sau 500 franci de persoană, până la zeci de milioane de franci care provin de la doar 3 milioane de membrii, cetăţeni de bună credinţă, dar în mod evident greşit informaţi, care chiar cred că prin banii lor (care în plus nu sunt impozabili) contribuie la victoria contra cancerului. La acea vreme preşedintele era Jacques Crozemarie, având titlul de “doctor honoris cauza” acordat de o necunoscută facultate americană din Charleston, consilier al direcţiei Generale al CNRS pentru Cercetarea cancerului. Această persoană a încasat în 3 ani, din 1990 până în 1993, între 600 şi 700 de mii de franci pe an, cu titlul de onorariu de la o societate americană din New York, numită Andara, al cărei preşedinte era asociat cu preşedintele unei alte societăţi ce furniza hârtie pentru publicaţiile ARC, aflată sub ancheta Curţii de Conturi franceze. Încă şi mai interesant ar fi faptul că cel care acorda subvenţiile lui Crozemarie era un simplu factor poştal, fără nici o activitate în spate. (Orizzonti della Medicina, n. 67, giugno 1996, p. 8).
Şi iată declaraţiile lui Ivan Cavicchi, la acea vreme coordonator al sectorului Sănătate al CGIL, apărute în Panorama din 14 noiembrie 1993 şi redate şi de publicaţia Flash-News nr 41, în care sunt afirmate următoarele: "Un sistem putred şi corupt, Poggiolini era doar valetul. Aici este complicitatea miniştrilor cu De Lorenzo în frunte, dar şi al Consiliului Suprem al Sănătăţii, al membrilor Comitetului bioetic, al profesorilor aflaţi în realitate în slujba industriei farmaceutice, o întreagă organizaţie având scopul de a face bani pe pielea cetăţenilor". Deşi era de aşteptat să apară dezminţiri sau reclamaţii, în schimb Cavicchi a fost promovat trecând la Farmindustria!

MEDICINĂ, BANI ŞI PUTERE

Cu siguranţă nu dorim să redăm în acest moment tot ansamblul de false speranţe, trâmbiţate cu orice ocazie şi prin orice mijloc de comunicare disponibil în faţa opiniei publice, care acum este tot mai pregătită să ceară explicaţii detaliate şi ştiri precise, deşi în urmă cu câţiva ani era în cea mai mare parte ignorantă. Dar pentru a putea înţelege a doua parte a acestui studiu, pe lângă nevoia de a vă informa, trebuie să fie amintite principalele perle difuzate anii aceştia de cercetarea atât de intensă şi de costisitoare.

Permiteţi-mi să încep această parte cu două articole complementare din anumite puncte de vedere, chiar dacă foarte diferite între ele. Înainte de toate primul, cu adevărat curios, dat fiind consensul general care înconjoară pe marii baroni din orice sector al medicinii. El se referă la contra-denunţul doctorului Umberto Marini, responsabil naţional al CIMO, unul dintre cele mai mari sindicate ale medicilor din spitale, ca replică la primul denunţ al lui Silvio Garattini, director al Institutului Negri din Milano (L'Indipendente, 21-22 aprilie 1996, p. 7, "Questa medicina senza scuola" de Ippolito Negri). Marini atacă rapid: “Nu e nimic de mirare dacă noii medici trec la medicina alternativă când acest sector reprezintă încă o piaţă deschisă ca locuri de muncă.” Şi adaugă: "Important este să nu caute resurse comune cu ale noastre, să nu sustragă resurse importante unui sistem care deja e la apă. Aşa cum au făcut unii cercetători care nici măcar nu au găsit nimic până la urmă".
Este chiar prea evidentă aluzia la un personaj cum este Garattini. "Desigur - spune Marini – văd că nu a găsit nici o moleculă. A făcut atâtea studii şi a spus atâtea baliverne, sugând resurse colosale de la industrie şi sistemul public. A contribuit la criza sistemului farmaceutic cu rezultatul că astăzi sistemul sanitar economiseşte 3-4 miliarde pe medicamente, iar statul cheltuieşte mai mult pe şomerii şi cazurile ce trebuiesc integrate din industria farmaceutică.”
Fără a conta faptul că cercetarea italiană este complet blocată şi daunele se vor vedea peste 10 ani, Marini continuă în atacul său contra şefului sanitar: "Unicele întreprinderi cărora nu le-a păsat de ceea ce spunea Garattini sunt multinaţionalele, ele dacă nu mai vând în Italia, vând în afară, pentru ele nu e o problemă. Astfel vom merge să căutăm medicamente în Elveţia şi în Franţa. Multinaţionalele continuă chiar să facă congrese unde vin şi medici italieni, doar că aceste congrese au loc în străinătate, în Canada şi America de Sud. Dar adevărata problemă este că nu mai avem o cercetare italiană."
Al doilea exemplu este extras din organul oficial al Ordinului Medicilor din Torino şi este semnat atât de preşedintele acestui Ordin, Michele Olivetti cât şi de preşedintele Facultăţii de medicină Francesco Di Carlo. În acest articol citim următoarele: „Medicina modernă s-a constituit progresiv în ultimele trei secole ca o ştiinţă naturală astel încât este astăzi o "ştiinţă experimentală" în sensul cel mai complet al termenului. Totuşi astăzi este cu totul inacceptabilă realizarea oricărei practici terapeutice care nu îşi găseşte bazele în cunoştinţele biomedicale şi care nu a avut sprijinul unei suficiente experimentări biologice şi clinice. Actualmente practicile numite în mod obişnuit dar impropriu medicină alternativă şi/sau complementară sunt excluse din corpul cunoştinţelor biomedicale ştiinţifice acceptate de toată lumea (...). În orice caz, ţinând cont de interesul sănătăţii publice, aducem aminte cât de mare este responsabilitatea pe care şi-o asumă cei care sustrag pacienţii unor terapii cu eficacitate demonstrată ştiinţiţific, consolidate prin utilizarea repetată pentru a-i supune la practici alternative.” (Torinomedica, luglio-agosto 1996)

Este într-adevăr interesantă confruntarea dintre ieşirea acestui medic, sătul de puterea celor care încalcă libertatea pacienţilor pe care îi supune la practicile alternative şi "libera" impunere a unei unice alegeri terapeutice stabilită de medicina aşa zis oficială. Această confruntare ne introduce în atmosfera lumii medicinii şi mai ales a cercetării care elimină din peisaj, fără a face aici o metaforă, tot ceea ce stă în calea primului scop al cercetării: a găsi şi a atrage bani, care în mod sigur nu sunt pentru sănătatea cetăţeanului. Dacă nu ar fi aşa, nu s-ar justifica masivele campanii de colectare de fonduri care apoi sunt utilizate aşa cum am văzut mai înainte în cu totul alte scopuri şi doar o mică cantitate sunt utilizate pentru a face să meargă înainte cercetarea.
Ar trebui să ne întrebăm de unde această atât de mare disponibilitate pentru terapii costisitoare, în timp ce cele ieftine şi economice sunt boicotate, cercetătorii sunt denigraţi, trataţi ca nişte duşmani, îndepărtaţi şi speriaţi prin orice modalitate; pentru a nu mai vorbi de pacienţi, care sunt cei mai şantajaţi - cei care declară că urmează terapii alternative riscă să fie daţi afară din spitale sau să nu fie primiţi, demonstrând încă o dată cât de scurtă este memoria celor care au făcut jurământul lui Hipocrate care impune îngrijirea gratuită a celor care au nevoie. Ah, aproape că uitam, Hipocrate era un medic alternativ (din cauză că la vremea aceea sinteza chimică nici nu se născuse). Considerat părintele medicinii clasice, învăţăturile sale sunt trecute sub tăcere de aceasta, dar ceea ce spunea el încă mai are valoare pentru medicina naturală.

STATISTICILE FALSIFICATE

Cum pot fi împăcate "strălucitele rezultate ale terapiilor anticanceroase" şi "evidentele progrese realizate de cercetare" cu datele care indică o continuă creştere a numărului de decese cauzate de cancer?
După acest caleidoscop de ştiri, date, cercetări, descoperiri pentru a putea ajunge la o primă concluzie trebuie să examinăm mai întâi situaţia REALĂ a terapiei contra tumorilor. După datele oficiale oncologice din 1995, posibilitatea de vindecare era de cel puţin 50% faţă de 20% în 1930.
Primul lucru ce trebuie clarificat este ce se înţelege oficial prin caz vindecat. Este considerat caz vindecat de cancer acela în care pacientul supravieţuieşte cel puţin 5 ani după primul diagnostic. Adică, o persoană se îmbolnăveşte, i se fac toate tratamentele şi după multe suferinţe moare la 5 ani şi 1 zi. Ura! Iată încă un mare succes al medicinii.

Al doilea aspect care ar trebui să sară în ochii oricui este că în 1930 nu existau atâtea mijloace sofisticate de diagnostic şi atâtea campanii de sensibilizare la diagnosticul precoce. În acea perioadă cancerul era descoperit târziu astfel încât perioada dintre diagnosticare şi deces era scurtă, chiar foarte scurtă. Astăzi însă tocmai pentru că diagnosticul se face foarte devreme, decesul apare în mod logic mult mai târziu.
Să vedem acum cum este calculat acest faimos 50%. Să studiem cazul cancerului la plămân care reprezintă el singur un sfert din decesele cauzate de cancer. În Italia din 40.000 de cazuri pe an, la o mortalitate de 50% ar trebui să moară 20.000 de oameni. În realitate decesele sunt de 36.000 (şi doar dacă nu cumva cercetătorii utilizează o matematică diferită de cea o muritorilor obişnuiţi, procentul este de 90%). Şi când o boală are o mortalitate de 90% este clar că tratamentul e incorect.
Se afirmă că chimioterapia ar avea un grad relativ de eficienţă într-una din cele două mari clase de carcinoame pulmonare, în carcinomul cu celule mici sau microcitoma. Celălalt, cu celule mari răspunde clar la chimio- sau radio terapie.
Dacă sunt analizate studiile privind eficacitatea terapiei medicale în carcinomul cu celule mici avem o supravieţuire de 9% după 2 ani de la diagnostic care devine 4% la 5 ani de la diagnostic. (Il Giornale - Inchiesta sul cancro n° 9.)
"Acel 50% de care vorbesc oncologii nu este de fapt jumătate din numărul de bolnavi, aşa cum suntem făcuţi să credem, ci media diferitelor procentaje de vindecare din diversele tipuri de cancer. Pentru a înţelege mai bine: se face media, de exemplu, între 87% de vindecări de cancer de testicule şi 10-12 % de vindecări de cancer pulmonar, fără a calcula însă faptul că în Italia carcinomul de testicul face din fericire doar 2000 de bolnavi pe an, în timp ce bonavii de cancer pulmonar sunt 40.000 pe an". (Il Giornale - Inchiesta sul cancro nr 1.) În realitate, la fiecare 100 de persoane care se îmbolnăvesc de cancer, 61 mor pe parcusul celor 5 ani ce urmează diagnosticului.

Parametrii pe care se contruieşte statistica de supravieţuiri sunt construiţi în baza eficacităţii medicamentelor. Prin eficacitatea chimioterapiei se înţelege reducerea sau dispariţia masei neoplazice şi reducerea cu cel puţin 50% a eventualelor metastaze.
După şase cicluri de chimioterapie, care durează circa şase luni se poate ajunge la dispariţia masei neoplazice. Astfel pacientul este "vindecat". Dacă după alte şase luni apar iar metastaze, adică tumoarea reapare într-un mod necontrolabil, această persoană va figura ca un nou pacient, "primul" fiind deja vindecat. Cazuistica nu urmează pacientul ci aparţine spitalului. Astfel, sunt posibile situaţii de acest gen. Un pacient este externat după un ciclu de chimioterapie dintr-un spital unde este considerat caz vindecat. Peste un an tumoarea reapare, iar în acest moment, din motive foarte variate, pacientul nu se mai întoarce la acelaşi spital ci merge la un altul; este considerat un nou caz iar cel precedent a avut un final favorabil, a fost vindecat.

În lumina acestor fapte, ce valoare pot avea statisticile ce ne sunt băgate pe gât? Încercaţi să cereţi statisticile privind supravieţuirea după 10-15 ani. Nu le dau aşa uşor. Noi am încercat. Le-am cerut profesorului Silvestrini, o ilustră cercetătoare de la Institutul Naţional al Tumorilor din Milano. Contactată pentru un interviu, pe care ni l-a refuzat pentru că "nu are încredere în jurnalişti", ne-a refuzat apoi posibilitatea de a vedea aceste statistici pentru că dacă s-ar afla “că le-am dat unei ascociaţii care tratează cu metode naturale, m-ar da afară de la Institut". Dar datele privind sănătatea publică nu ar trebui cumva să fie şi ele publice, dat fiind faptul că înainte de toate sunt rezultatul unor cercetări finanţate cu bani publici?
Falsificarea nu se realizează doar asupra statisticilor ci şi asupra cercetării însăşi. În 1926 prof. J. A. Grib Fibiger a primit premiul Nobel pentru că a descoperit bacilul care provoacă cancerul: spinoptera carcinoma. Apoi s-a descoperit că era o colosală minciună. (La Mafia Sanitaria ed. ATRA/AG STG)

Câte descoperiri sau promisiuni de descoperiri de astăzi se vor dovedi mâine o minciună?

Un cotidian din Torino (La Stampa TuttoScienze, 4-12-1996, pag. 1) vorbeşte de "minciuni de laborator" cu referire la experimentele pe o genă mutantă prezentă în 155 din cazurile de leucemie mieloidă acută. 5 articole "ştiinţifice" semnate de Francis Collins (director al National Center for Human Genomic Research din Washington, care gestionează 244 de milioane de dolari în cercetarea americană) au promovat un fals răsunător. Desigur, s-a găsit şi vinovatul (ţapul ispăşitor nu putea lipsi), un student anonim care ar fi pus mâna pe fotografiile ce însoţeau articolele. Ciudat într-adevăr, ţinând cont de faptul că textul era prevăzut cu acele fotografii şi că eruditul ar fi trebuit să îşi dea seama imediat de lipsa de concordanţă între ceea ce era scris şi ceea ce apărea în imagini. Şi era atât de uşor să descoperi această înşelăciune că a fost nevoie de un simplu jurnalist de la un ziar ştiinţitific.
Lucrul cel mai grav este că pe baza unor astfel de texte se fac deducţii, analize, statistici, cercetări, şi de ce nu finanţări, astfel acestea devin scuza după care se ascund medicii care nu au nici voinţa, nici posibilitatea de a dovedi veridicitatea a ceea ce e scris, cunoscând totuşi foarte bine realitatea. 

VICTIME COLATERALE
Un articol cu link-uri de referinta
Doctorul care susținea că vaccinurile provoacă autismul și încă cinci medici asociați cu cercetările sale au murit. Toti in aceeași lună.
În luna iunie un val de morţi suspecte (cinci la număr) a lovit două state americane învecinate, Florida şi Georgia, vizând exclusiv medicii naturopaţi. Dincolo de speculaţiile nenumărate din mediul online şi de glumele negre ale presei independente, care a concluzionat că, la momentul actual, profesia respectivă prezintă cel mai înalt grad de periculozitate în SUA, cel mai proeminent dintre aceste cazuri şi ramificaţiile sale ridică reale semne de întrebare.

Pe 19 iunie 2015, dr. Jeff Bradstreet, un medic din Georgia care practica terapiile alternative pentru autism, el însuşi fiind tatăl a doi băieţi diagnosticaţi cu autism, a fost găsit împuşcat în piept pe malul unui râu. Aceasta se întâmpla la scurt timp după ce FDA, Autoritatea Americană pentru Alimente şi Medicamente, făcuse o percheziţie la sediul centrului său de wellness, unde s-a căutat substanţa care se numeşte Gc-MAF – Factor de Activare Macrofagică derivat din proteina Gc, despre care se spunea în mandatul judecătoresc că reprezintă un produs greşit prezentat („misbranded”) din punct de vedere al legii federale americane.
Proteina Gc este un component care se produce de obicei în organism şi, combinată cu vitamina D3, devine un factor major de activare a imunităţii, respectiv a celulelor macrofage, care „înghit” literalmente tot ceea ce atacă organismul: viruşi, bacterii, celule canceroase.
Într-un interviu radiofonic citat de website-ul NaturalNews.com, dr. Ted Broer, un expert internaţional în sănătate şi nutriţie din statul american Florida, a sugerat că cercetările făcute de dr. Bradstreet îl puneau pe acesta în mare primejdie.
De asemenea, se pare că cei cinci doctori naturopaţi decedaţi în zonă recent erau cumva „interconectaţi” prin interesul faţă de cercetările realizate de dr. Bradstreet şi de un al şaselea medic, dr. Nicholas Gonzalez, care trata cu succes cancerul la New York printr-o terapie alternativă cu enzime – decedat şi el în data de 23 iulie 2015, aparent de infarct. În interviul radiofonic citat, dr. Broer spunea despre GcMAF că este „probabil cel mai eficient lucru din sistemul imunitar care poate ucide celulele canceroase”.

O enzimă, duşmanul necunoscut al imunităţii
 
Ceea ce descoperise dr. Bradstreet şi alţi câţiva colegi este că activarea acestui compus în sistemul imunitar era compromisă de enzima cu numele de alfa-N-acetilgalactozaminidază, pe scurt, Nagalază (eng. nagalase), produsă de obicei în mici cantităţi în intestin şi care serveşte la descompunerea unui anumit tip de glicoproteine din alimente. Când această enzimă este secretată în exces de celulele canceroase şi de cele infectate cu viruşi, atunci rezultatul este că celulele macrofage nu se mai activează, deci nu apare răspunsul imunitar adecvat la boală.
Dr. Tim Smith, în cartea sa, The GcMAF Book, explică precizia uluitoare cu care nagalaza atacă proteina Gc şi adaugă că, atunci când macrofagele nu sunt activate, nici ceilalţi „soldaţi” ai sistemului imunitar nu devin activi. O singură moleculă de nagalază poate distruge nenumărate proteine precursoare ale GcMAF şi nu există nimic care să poată combate acţiunea acesteia, spune medicul.

Un tratament ieftin şi eficient pentru cancer şi boli autoimune
 
Totuşi, nagalaza, chiar dacă împiedică formarea de GcMAF în corp, ea nu poate împiedica acţiunea imunostimulatoare a acestui compus, dacă el este injectat direct pacientului. Descoperirea datează din 2009, când biochimistul şi microbiologul american de origine japoneză Nobutu Yamamoto şi colaboratorii au publicat în Journal of Medical Virology un studiu în care afirmă: „Administrarea săptămânală de 100 ng GcMAF pacienţilor cu adenocarcinom metastatic (cancer metastatic de sân şi de prostată) şi pacienţilor cu cancer colorectal metastatic distruge tumorile în 16–25 săptămâni, respectiv în 32–50 săptămâni. Cu aceeaşi procedură terapeutică, într-un studiu preliminar pe pacienţi infectaţi cu HIV, atât virionii liberi, cât şi celulele infectate cu HIV au fost distruse în 10–18 săptămâni”.
Un beneficiu suplimentar al unei astfel de metode de tratament ar fi că prezenţa cancerului din organism se poate detecta într-un stadiu foarte incipient, doar văzând dacă la analize apare un nivel prea mare de nagalază în organism. Desigur, în acest stadiu, oncologii nu ar putea indica prin mijloace imagistice unde s-a stabilit focarul cancerului, dar aceasta nici nu ar mai fi necesar, din moment ce simpla administrare de GcMAF ar remedia problema înainte de formarea vizibilă a tumorii.
Astfel, prin screeninguri periodice ale nivelului de nagalază s-ar putea preveni în mod relativ ieftin cancerul, o boală letală şi extrem de costisitoare, şi s-ar putea trata boli autoimune în prezent incurabile precum SIDA sau lupusul eritematos. Boli ca Parkinson, Alzheimer, artrita reumatoidă ar putea fi adăugate la această listă.

Epidemia de autism şi un efect mai puţin explorat al vaccinurilor
 
La centrul său de wellness, dr. Bradstreet, naturopatul găsit împuşcat în piept, taxa cu 50 de dolari o injecţie cu GcMAF. Inspirat de studiile lui Yamamoto, el lucra la tratarea autismului prin această metodă. Împreună cu un grup de cercetători europeni, el a obţinut din practica clinică statistici care arătau că, din peste 2.000 de copii autişti trataţi cu GcMAF, 15% erau complet recuperaţi, iar alţi 70% prezentau diverse nivele de îmbunătăţire a simptomelor.
Observând creşterea cu 23% a cazurilor de autism în numai doi ani, între 2006 şi 2008, dr. Bradstreet şi colaboratorii spuneau că proporţiile acestei afecţiuni au devenit epidemice.
Autismul apare în primii trei ani de viaţă, iar copiii autişti prezintă niveluri ridicate ale infamei enzime denumite nagalază, deşi această particulă nu se găseşte şi în organismul nou-născuţilor. Aceasta l-a îndemnat pe dr. Bradstreet să creadă că ea este introdusă în organism prin procedurile de imunizare, adică prin vaccinuri, care de obicei conţin tulpini virale. Editorul website-ului NaturalNews.com crede că şi ceilalţi medici dispăruţi i-ar fi împărtăşit opinia.
Problema este că, de curând, toate studiile făcute de dr. N. Yamamoto şi colaboratorii săi au fost retrase din revistele de specialitate în care fuseseră publicate. Aceasta înseamnă discreditarea respectivelor cercetări din diverse motive.

Compania europeană care produce GcMAF are probleme cu autorităţile
 
Între timp, nici partenerii de cercetare din Europa ai dr. Bradstreet nu o duc prea bine. Compania Immuno Biotech s-a trezit anul trecut cu conturile blocate la entitatea operaţională din Guernsey (un ţinut insular din Canalul Mânecii, care depinde de Coroana Britanică, dar nu face parte din UE) şi anul acesta cu un raid din partea oficialilor britanici din sănătatea publică la sediul lor din Cambridgeshire, Marea Britanie. Autorităţile de sănătate publică britanice au declarat că GcMAF nu ar avea licenţă ca tratament, nu i s-ar fi dovedit eficacitatea şi ar fi contaminat, deoarece la fabricarea acestuia s-ar folosi un derivat al plasmei umane etichetat cu următoarele cuvinte: „A nu fi administrat oamenilor şi a nu fi folosit pentru producerea niciunui medicament”.
Pacienţii care achiziţionaseră tratamentul cu GcMAF de la această companie au fost insistent îndemnaţi de oficiali să ia legătura cu medicul de familie şi să continue cu tratamentul prescris de acesta.
David Noakes, fondatorul şi directorul executiv al Immuno Biotech Ltd, a declarat despre GcMAF că este absolut sigur şi eficient, deoarece compania face 9 teste de sterilitate pe toate produsele sale, folosind chiar laboratoarele guvernamentale în acest scop. El a amintit că şi în Olanda au avut necazuri similare, dar, după testare, autorităţile au confirmat sterilitatea perfectă a produselor lor, care au fost deja folosite de peste 9.000 de clienţi. Câteva măruturii ale acestora se găsesc aici.
Noakes a spus despre GcMAF: „Este o proteină umană fabricată în mod natural în organismul oamenilor sănătoşi. Are efect doar în 50 de boli şi la circa 60% din populaţie, un rezultat mult mai bun decât în cazul medicamentelor farmaceutice, despre care nu trebuie să uităm că sunt pe locul patru în topul cauzelor de mortalitate” (după cum o recunoaşte chiar FDA, Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente pe website-ul său).
Despre autorităţile britanice din domeniul sănătăţii, directorul Immuno Biotech a mai afirmat: „Nu au aprobat niciodată un medicament care să nu aibă efecte secundare. Aşa că al nostru ar fi o premieră. Ei blochează accesul publicului la ştiinţa modernă şi protejează vechile monopoluri de miliarde de dolari ale companiilor farmaceutice, care îi finanţează. Sute şi mii de vieţi ar fi salvate dacă ei nu ar exista. Agenţia Britanică de Reglementare pentru Medicamente şi Produse de Sănătate (MHRA) reprezintă puterea şi controlul absolute. Nici măcar nu le permit oamenilor să primească câteva miliardimi de gram de GcMAF, care este de fapt propria noastră proteină, fabricată chiar de corpul nostru. Practic, ei vor să pună licenţă nu pe un medicament, ci pe o parte a corpului uman”.
Într-adevăr, sistemul de licenţe este cel care face accesul la medicamente şi îngrijiri medicale mult mai greu şi mai scump, din moment ce patentele puse pe anumite substanţe şi metode de tratament permit crearea de monopoluri, ceea ce menţine preţurile sus.
De exemplu, în tot acest timp, se lucrează la patentarea unor imunoterapii contra cancerului, care costă de ordinul sutelor de mii de euro, în comparaţie cu terapia cu GcMAF, ale cărei costuri sunt de ordinul sutelor de euro.
 
Argumente suplimentare?
https://mucenicul.wordpress.com/2010/02/22/manipularea-stiintifica-a-realitatii-noastre/comment-page-1/
Noam Chomsky: 10 strategii de manipulare a populației aplicate zi de zi de «elite»
http://www.ziare.com/magazin/studii/dovezi-ale-vietii-dupa-moarte-obtinute-de-oamenii-de-stiinta-1326212
Raportul Flexner a pus bazele actualei medicini alopate, care nu este ştiinţifică
Raportul Flexner a decretat un sistem dogmatic.
Fiecare nou-venit (student) va fi obligat să-i urmeze legile:
-rezidenţii la medicină sunt selectaţi în funcţie de loialitatea şi supunerea faţă de scopurile şi idealurile medicinei şcolastice;
-studiul universitar, finantat de mafia farmaceutică, predică ideea că ştiinţa este limitată la concret şi material (ceea ce vezi şi poţi „apuca“ cu mâna, şi nu mă refer aici neapărat numai la celebrul plic) şi neagă abstractul, subtilul, energeticul, etericul;
-statul constrânge practicarea medicinei şcolastice prin forţă, adică cu obligativitatea unei diplome recunoscute de consiliul „păzitorilor“ medicinei şcolastice.
-toate celelalte forme şi practici medicale sunt interzise in institutiile publice. In particular cele aparţinând medicinei alternative sunt ignorate, dacă nu pot fi interzise.

CONCLUZIE

Terapiile actuale şi cercetările oficiale nu au nici o credibilitate practică. Acum 20 sau 30 de ani cercetătorii au semnat o poliţă spunând: "Daţi-ne bani şi timp, noi vă vom rezolva toate problemele de sănătate, cancerul, leucemia, etc…" Au avut şi timp şi bani, din abundenţă chiar.
CONSIDER CĂ ASTĂZI A SOSIT ORA SCADENŢEI, ŞI DACĂ DOMNIILE LOR NU AU CU CE SĂ PLĂTEASCĂ, SĂ-SI DECLARE FALIMENTUL.