Louis Kuhne (1835-1901) a fost un naturopat (doctor naturist) german foarte cunoscut pentru metodele hidroterapeutice cu apă rece care erau menite să îmbunătăţească funcţia de detoxifiere a organismului stimulând partea inferioară a abdomenului. Kuhne era un vegetarian strict şi le interzicea pacienţilor săi folosirea zahărului şi a sării în dietă. Punctul său de vedere conceptual asupra cauzei îmbolnăvirii era corpul uman supraîncărcat cu toxine care în timp duce la degradarea organelor interne.
El a subliniat importanţa unei digestii adecvate şi evitarea constipaţiei. Băile de fricţiune ale lui Kuhne, constau în aşezarea pacienţilor într-o cadă cu apă relativ rece (aproximativ 10-14° C pentru o baie de fricţiune - în instrucţiunile originale - deşi astăzi sunt preferate temperaturi uşor mai ridicate) şi frecarea cu o pânză aspră la nivelul părţii inferioare a abdomenului sau a organelor genitale.
Stimularea nervilor de către apa rece ajută la eliminarea toxinelor.
Inginerul Valeriu Popa, unul dintre cei mai cunoscuţi naturopaţi din România, a studiat lucrările şi metodele de vindecare ale doctorului Kuhne din care s-a inspirat în tratamentele sale naturiste şi pe care 1-a citat deseori în lucrările sale, prin aceasta demonstrând că metodele de vindecare ale doctorului Kuhne nu si-au pierdut valoarea odată cu trecerea timpului.
See more at:
http://www.vicovia.ro/carti/arta-de-a-vindeca-orice-boala-detail#sthash.e9yighGx.dpuf
BAILE LUI KUHNE
Din cauza organismului sau bolnavicios, Louis Kuhne (1835-1901), a experimentat metode diverse de tratament pe care apoi le-a perfectionat. Mai tarziu, el a devenit un naturopat (doctor naturist) german foarte cunoscut pentru metodele hidroterapeutice (cu apa) care erau menite sa imbunatateasca functia de detoxifiere a organismului, stimuland partea inferioara a abdomenului.
Iata un fragment din cartea sa: „Noua artă de vindecare, fără doctorii şi fără operaţii”:
„…O necontenită observaţie a naturii vieţuitoare m-a făcut să văd neapărata schimbare a formei exterioare a fiecărui organ, prin boală; felul cum se face această schimbare şi cum dispare odată cu boala, m-a făcut să descopăr ce este boala şi cum se naşte boala. Cauza bolii este aflarea materiilor străine în corp. Sunt două drumuri prin care materiile pot fi introduse în corp, adică, prin nas în plămâni şi prin gură în stomac.
Pe dată ce începem a nu ne mai supunem regulat mirosului şi gustului, aceste simţuri îşi împlinesc datoria lor cu mai puţin zel şi lasă puţin câte puţin să pătrundă în corp materii vătămătoare, fără să se împotrivească. Ştiţi că se poate obişnui cineva să stea în cel mai des fum de tutun şi să îl respire ca şi cum ar fi un aer sănătos. Chiar limba s-a stricat şi toată lumea ştie că o poţi obişnui cu o hrană, care este împotriva naturii.
Corpul caută să se scape de aceste materii străine, prin căile lăsate de natură pentru acest scop. Materiile străine trec din plămâni direct în aerul înconjurător, prin respiraţie. Intestinul gros dă afară pe cele care au pătruns în stomac. Dar acelea care au intrat în sânge, se dau afară prin sudoare, prin urină sau prin aerul expirat, adică prin piele, prin rinichi şi prin plămâni.
În felul acesta, corpul e întotdeauna gata de a îndrepta greşelile noastre. Dar nu trebuie să cerem de la el prea mult. Dacă cerem de la corpul nostru o prea mare muncă, pentru alungarea materiilor străine, el n-o s-o facă multă vreme şi va fi nevoit atunci să găzduiască, în el însuşi, materiile străine. Departe de a sluji la dezvoltarea corpului, ele mai mult îl împiedică, fiindcă tulbură circulaţia sângelui şi, prin urmare, hrănirea. Ele se depun puţin câte puţin în anume locuri; mai ales în aproprierea organelor care scot afară; către care deja s-au îndrumat. Pe dată ce a început depozitul, el face progrese repezi, dacă nu se schimbă imediat felul de viaţă.
Atunci se dau pe faţă cele dintâi alteraţii ale formelor, care nu pot fi văzute decât de un ochi deprins. Corpul e deja bolnav, dar boala sa e fără durere, cronică sau ascunsă. Ea se dezvoltă aşa de încet, că bolnavul nici nu bagă de seamă; abia după ce a trecut multă vreme, începe să simtă schimbări neplăcute. Nu mai are aceeaşi poftă de mâncare, corpul său nu mai poate îndeplini aceeaşi muncă, nu mai poate lucra mult cu mintea sau se ivesc alte simptome asemănătoare. Această stare e încă suportabilă, câtă vreme organele, care scot afară materiile străine, lucrează regulat, câtă vreme intestinele, rinichii şi plămânii o duc bine şi pielea produce o sudoare caldă. Dar pe dată ce munca lor slăbeşte, bolnavul simte nemulţumiri mai mari şi se plânge de starea sa.
Dacă organele scapă câteodată, mărindu-şi volumul, totuşi ele nu se pot dezvolta în toată voia lor, căci materiile străine răpesc întotdeauna locul materiilor hrănitoare. Pe dată ce circulaţia sângelui e întreruptă, nutriţia suferă cu desăvârşire şi organele ajung atunci mai mici, mai ales din pricina materiilor străine ce s-au depus în ele.
Aceste materii pot rămâne multă vreme cu desăvârşire liniştite, în stare cronică sau ascunsă, dar câteodată, în condiţii prielnice, se face o schimbare grabnică. Sunt mai toate materii care se topesc şi care se pot preschimba, descompune sau recompune în condiţii prielnice, ba chiar trec în fermentaţie (în dospire). Dar tocmai aceasta fermentaţie, ce se face cu adevărat şi de mai de multe ori în corpul omului, are o deosebită însemnătate negativă pentru el.
În orice fermentaţie (dospire) furnică o mulţime de materii mici vegetale (bacterii), sau mai de grabă, materii care sunt intrate chiar ele în fermentaţie şi care prin aceasta suferă o schimbare foarte mare, adică se întind şi-şi măresc volumul. Orice fermentaţie produce căldură. Cu cât fermentaţia e mai violentă, cu atât şi ridicarea temperaturii e mai mare. În clipa în care se iveşte sudoarea, materiile în fermentaţie au găsit o ieşire şi atât întinderea pielii cât şi căldura frigurilor descresc. Dar sudoarea n-a depărtat încă pricina bolii. Într-adevăr, fermentaţia nu se întinde multă vreme decât asupra unei părţi din materiile depuse în corp; celelalte materii, care nu sunt puse în mişcare şi care au crescut prin depozite noi, alcătuiesc astfel un focar permanent de friguri, care n-aşteaptă decât un prilej nimerit pentru a izbucni din nou. Este vorba, deci, de a îndepărta aceste materii straine care sunt încă în corp.”
Metodele lui Kuhne sunt inedite si foarte simple, fiind la indemana oricui. Ele cuprind baia de sezut, baia de trunchi, baia de aburi si bai de soare, impreuna cu un regim alimentar. Acest regim este unul din elementele principale ale acestui tratament şi interzice carnea, sarea, condimentele, zahărul, alcoolul, tutunul, indicând în special crudităţile, mâncărurile negătite, fructe, salate de legume rase, chiar pâinea fără sare. „Duritatea” regimului se explica prin faptul ca toate aceste lucruri interzise sunt tocmai cele care aduc materii straine in corp si il intoxica, provacand aparitia starii de boala.
Cartea lui Louis Kuhne o puteti descarca aici.
