Max Gerson, unul din medicii germani renumiti, emigrat in SUA ulterior, sustinea ca vindecarea cancerului porneste cu detoxifierea ficatului.
Aveti mai jos modalitatea practica:
În timpul unei vizite medicale anuale de medicina muncii, un medic mi-a recomandat să fac şi o ecografie abdominală, deoarece e oricum introdusă în abonament şi nu strică (Probabil avea target la vânzare… ). Aşa, că am luat decizia să mă mai verific şi eu, că oricum rău nu are ce să-mi facă. Şi aşa îmi luaseră şi sânge şi eram lihnit de foame. Doar că, am fost total, luat prin surprindere, când medicul mi-a spus că am pietre.
-Poftim?
-Da, două pietre de 13 milimetri în colecist (a se înţelege fiere). Şi mi-a mai şi spus amuzat că trebuie să mă operez şi să scot fierea.
Vă daţi seama, dintr-un tânăr plictisit, care se văita de mama focului că trebuie să piardă timp şi sânge pentru companie, dintr-o dată am devenit un tânăr mult, mult mai vioi şi mai agitat. Adică pe scurt am sărit ca ars.
„-Ce? Eu? Operaţie? Dar sunt sănătos tun…”
Mă rog, şocul, până la urmă a trecut şi după ce am consultat cam toţi medicii pe care i-am găsit şi după ce am mai încercat vreo trei ecografe (că nu se ştie niciodată), m-am resemnat.
Pe scurt, am început să caut alert pe internet, metode alternative de eliminare a pietrelor.
„De ştiu că beau şi ghinţura şi tot nu mă operez.” Mi-am zis.
Am căutat o săptămână prin site-ul revistei, pe care o citesc toate babele, adică Formula AS. Până la urmă am găsit o metodă naturistă a lui Valeriu Popa prin numărul 379. Vai cât de mult mi-a luat s-o găsesc! Toată lumea mulţumea că a scăpat de pietre fără operaţie, dar nimeni nu dădea şi reţeta. Îmi venea să mă duc la redacţie şi să dau cu ei de pământ. Până la urmă am găsit-o. Pe scurt, trebuia să bei ulei, cu suc de lămâie şi să pui căldură. Mi s-a părut bună cura, dar am zis totuşi să mai caut. Am găsit că în Grecia antică se mai purta cura de ulei de măsline cu lămâie. Scoteai nişte chestii verzi din tine şi te vindecai şi de alte boli. Am răscolit tot internetul, tot Youtube-ul. Am văzut toate grozăviile pământului, de la operaţii laparoscopice înregistrate, la tipi care se lăsau filmaţi de neveste în timp ce ţineau o cură, până la nu ştiu ce experţi în pietre.
Până la urmă, pe Youtube am dat de un interviu în engleză, cu un tip, un american, care făcuse o emisiune la TV acum vreo 15 ani. Ce mi-a plăcut la el, e că părea serios şi cu bun simţ. Adică omul chiar părea foarte bine documentat. Arăta în acelaşi timp diapozitive şi părea logic în cam tot ce zicea. Am aflat o groază de informaţii noi despre ficat şi fiere. Cică pietrele de fapt sunt în ficat, sunt invizibile le ecograf şi abia apoi cad în fiere. Spunea că noi avem în ficat mii de astfel de pietre şi pietricele şi că aceste blocaje sunt sursa tuturor bolilor, căci, ficatul, nu mai poate elimina toxinele, care se depozitează în alte organe. Părea foarte bine documentat. Oricum, ceea ce m-a interesat pe mine, a fost că se pare că ştia cum să scoată pietrele din fiere, fără durere şi experimentase pe mulţi oameni şi chiar scrisese o carte. Aşa că i-am căutat cartea, am citit-o şi mi-am dat seama că e aceeaşi cură pe care o văzusem la noi în România, pe Formula AS, numai că tipul descoperise şi o substanţă care dilată canalele, astfel încât pietrele să iasă cât mai uşor, sarea amară – sulfat de magneziu.
Au urmat săptămâni de răscoliri interioare, calcule, documentări, planuri de operaţii realizate de urgenţă, în caz că ceva mergea rău, etc. Am încercat să discut şi cu medicii, dar toţi erau categorici – numai şi numai operaţie. Când le spuneam că am văzut eu ceva pe net, se zburleau la mine. Mă speriau şi mă avertizau să nu cumva să încerc cura pe care o văzusem eu pe net, că mi se pot întâmpla toate grozăviile pământului (de la a mă face complet galben – adică icter, până la operaţii de urgenţă cu tăietură de 10 centimetri sau mai mult). Oricum, dacă ceva mergea rău, puteam sta maxim 3 zile, şi apoi, musai operaţie.
Mă rog, până la urmă, m-am gândit că oricum trebuia să mă operez. Aşa că, mi-am făcut cruce, am stat o zi nemâncat şi am băut sarea aia amară şi uleiul ăla. După ce am băut uleiul, nu prea mi-a mai fost aşa de bine. Nu aveam dureri, dar era o senzaţie de rău, de greaţă de la uleiul ăla. Asta a durat, până am eliminat toate pietrele. După, parcă renăscusem. Aveam atâta energie, de parcă zburam. Probabil că am eliminat răul din mine. Deşi, n-aş crede. Deci, vă spuneam că am două pietre de 13 milimetri. Ei bine, spre surprinderea mea, ţin să vă spun, că am eliminat nu două, nu trei, ci vreo 50 de pietre verzulii, cu dimensiunea între 13 şi 15 milimetri şi alte câteva sute mai micuţe.
Bineînţeles că mi-am făcut ecograf a doua zi, să văd dacă nu a rămas vreuna blocată pe undeva. Totul era în ordine, numai că ficatul se desumflase cu vreo 3 centimetri. De a doua zi, am început să mă simt şi mai bine, să fiu mult mai vioi, să gândesc mult mai clar, să am mai multă energie.
Deci, pe pielea mea, am testat şi mi-am demonstrat, că noi, de fapt avem ficatul înfundat cu o grămadă de pietre de colesterol şi funcţionăm cam la jumătate de capacitate tot timpul. Aveţi mai jos, câteva informaţii despre ficat, iar la final cura. Că m-am jurat, că eu, o s-o ataşez tot timpul, ca s-o găsească omul, când are nevoie de ea.
Pentru mai multe informaţii căutaţi: Formula AS nr. 379 sau cartea „The Amazing Liver Cleanse”- autor Andreas Moritz.
http://www.youtube.com/watch?v=Q52JKIzBJ8s&list=PL6DB1829318F93A55&index=21&feature=plpp_video
Eu mi-am făcut datoria, de a da informaţia mai departe.
Multă sănătate!
==============================================================
Ficatul este un organ extrem de important în organism şi are un rol esenţial în digestie şi în asigurarea nutrienţilor către celulele corpului, dar şi în detoxifiere, curăţarea sângelui de toxine, metale grele, viruşi, paraziţi, etc.
Ficatul are rolul de a metaboliza lipidele în exces, de a elimina din organism diverse E-uri alimentare, multiple feluri de chimicale ascunse în semipreparate sau chiar în alimente proaspete. De asemenea metabolizează şi alcoolul introdus în organism.
Ficatul are control direct asupra creşterii şi funcţionarii fiecărei celule din corpul uman.
Dacă ficatul nu mai funcţionează normal, toate celulele corpului nu vor mai primi o cantitate suficientă de nutrienţi, nu vor elimina deşeurile produse, toxinele, şi nu vor comunica la fel de bine cu sistemul nervos sau endocrin.
Chiar şi dacă numai 40% din ficat funcţionează normal, analizele pot ieşi bune. Dar, apar tot felul de boli în organism.
Ficatul are doi lobi şi arată ca doi copaci cu ramurile goale pe dinăuntru. Pe lângă rolul de procesare a nutrienţilor, de metabolizare şi anulare a substanţelor toxice, precum alcoolul, fiecare celulă preia din sânge şi toxinele, pe care le elimină împreună cu bila în canalele acestea mici care străbat întreg ficatul. Toate aceste rămurele goale pe dinăuntru se unesc în canale mai mari, apoi se unesc în două canale principale, care vin de la fiecare lob al ficatului şi apoi se unesc într-un singur canal biliar. Acest canal biliar comun, conduce bila către fiere (colecist), care este o pungă sub ficat. Bila, este ca un gel uleios galben-verzui, care curge încet de la fiecare celulă şi se scurge până jos în fiere. Bila are rolul de a ajuta în procesarea hranei. În momentul în care hrana ajunge în stomac, imediat, fierea se contractă şi aruncă toată bila în restul de canal biliar comun (circa 10 centimetri), şi apoi ajunge în intestinul subţire. În momentul în care hrana ajunge în intestinul subţire, bila trebuie să fie prezentă, altfel nu va fi procesată şi va fi eliminată fără ca organismul să reţină nutrienţii necesari. Ficatul secretă cam un litru şi jumătate de bilă pe zi. Această substanţă este atât de preţioasă pentru organism încât nu este eliminată, ci o mare parte din ea este resorbită în intestinul gros şi adusă din nou în ficat (mă rog, o parte din substanţele care o compun).
Acum, o mare parte din nutrienţii care sosesc din mâncarea procesată, o constituie cristalele de colesterol. Colesterolul bun, este un element de bază în construcţia tuturor ţesuturilor. Colesterolul e prezent în orice mușchi, în pereţii organelor, etc. Dar, colesterolul în exces, este procesat de ficat, din sânge şi eliminat prin canalele biliare. Numai că aceste cristale de colesterol, au tendinţa să se lipească unele de altele, mai ales că bila este ca un gel uleios. Astfel că formează mici pietricele, care în timp atrag tot mai multe alte cristale de colesterol şi se măresc. Majoritatea pietrelor şi pietricelelor din ficat sunt compuse din colesterol, o substanţă care e prezentă în majoritatea organelor şi muşchilor, de aceea e imposibil de detectat la ecograf. La un moment dat, aceste formaţiuni încep să blocheze canalele biliare (întâi pe cele mai mici şi apoi şi pe cele mai mari, putând chiar să blocheze un întreg lob al ficatului). Medicul pune diagnosticul de ficat gras sau mărit şi nu are nicio soluţie. Ficatul se poate mări cu până la 5-10 centimetri în acest fel. În timp, la aceste formaţiuni grase aderă metale grele, calciu, diverse săruri, şi se calcifiază. Abia atunci sunt observabile la ecograf. Dar, până nu se calcifiază, nu sunt vizibile la ecograf. Se văd doar structuri „grase” în ficat.
Canalalele biliare blocate pot duce la diabet, infarct sau cancer.
În momentul în care ficatul e aproape plin de pietre, încep să mai cadă din ele şi acestea ajung în fiere. După o masă mai grasă sau cu substanţe mai greu de procesat de organism, fierea se contractă mai puternic şi aruncă aceste pietre în canalalul biliar comun. Numai că aici, din cauza dimensiunii lor, se pot bloca. Atunci apar durerile în partea dreaptă, sau în capul pieptului. Ele sunt de multe ori confundate cu durerile de stomac, deoarece apar imediat după masă. După ce piatra reuşeşte să iasă complet, durerea încetează. Dacă piatra se blochează total, bila nu mai poate ieşi, aceasta ajunge în sânge şi omul se îngălbeneşte tot (face icter). Canalul biliar comun, chiar înainte să iasă în intestinul subţire, se uneşte cu canalul de eliminare a acizilor din pancreas. Dacă piatra se blochează aici, nici acizii pancreatici nu mai pot fi eliminaţi din pancreas şi se ajunge la pancreatită, care este o afecţiune foarte gravă. Oricum, în ambele afecţiuni, durerea este atât de mare, şi de acută, că nu se poate sta acasă. De obicei se poate sta maxim 3 zile cu această afecţiune, după care, e necesară operaţia. E o urgenţă şi medicina are un singur remediu – operaţia. Totuşi, astfel de pietre pot fi eliminate uşor şi rapid, dacă se dilată canalul biliar comun. Cum? E foarte simplu.
Dacă se dizolvă 30 grame de sare amară (sulfat de magneziu – este un simplu laxativ puternic – foarte ieftin) într-un pahar de apă şi se bea, canalul biliar comun se dilată până la aproape 3 centimetri lăţime. Eu zic, că e suficient să iasă orice piatră. De asemenea, căldura ajută la dilatare. Oricum, medicina tradiţională, imediat cum observă o piatră în fiere sau canalul biliar, are o singură soluţie - operaţia. Dar, în cazul în care fierea este eliminată chirurgical, bila curge în continuu, picătură cu picătură în intestinul subţire. Amestecată cu hrana, este bine tolerată de organism, dar în lipsa acesteia ea roade intestinul subţire, căci pică, exact în acelaşi loc, şi duce în timp la iritaţii, ulceraţii, cancer, etc. În plus, în momentul în care hrana ajunge în intestinul subţire, ea nu mai întâlneşte suficientă bilă şi atunci nu mai este procesată şi omul mănâncă aproape degeaba, plus că apar balonări, etc. De aceea medicii recomandă, acizi biliari sub formă de pastile, după masă – pentru tot restul vieţii.
Deci, în timp, în ficat se pot strânge pietre de colesterol care pot sufoca ficatul. Dar, în momentul în care ficatul nu mai funcţionează la capacitate normală nici nu îşi mai îndeplineşte funcţiile cum trebuie. Pe lângă faptul că organele şi celulele nu îşi vor mai primi nutrienţii necesari, sângele nu va mai fi detoxifiat. O grămadă de toxine, metale grele, viruşi, bacterii nu vor mai fi procesate şi eliminate din sânge. Aşa că organismul găseşte alte soluţii pentru a scăpa temporar de acestea. Până când, ficatul îşi va reveni şi le va elimina total din sânge. Întâi va încerca să le elimine prin alte organe de excreţie (rinichi, piele, respiraţie). Dacă nici acest lucru nu este posibil, organismul le depozitează în diverse zone din corp sau diverse organe. Deci, un organism cu un ficat blocat de formaţiuni grase de colesterol, şi care nu mai funcţionează normal, începe să depoziteze toxinele în diverse zone sau organe din corp.
Exemple:
În prima fază, apar probleme în celelalte organe de excreţie (rinichi, piele, plămâni), care se confruntă cu un surplus de toxine, pe care nu le poate elimina ficatul. Apoi apar probleme complexe în organism care sunt legate fie de depozitarea aiurea a diverselor toxine sau produse metabolice, fie de lipsa alimentării cu nutrienţi a celulelor sau organelor.
Dacă toxinele se acumulează în articulaţii, rezultă boli ale articulaţiilor.
Una din funcţiile ficatului e să sintetizeze zahărul în glucoză (principala hrană a creierului). Un ficat afectat nu mai hrăneşte corespunzător creierul, rezultând oboseală, depresie, şi se poate ajunge în timp la boli grave ca demență, Alzeimer, Parkinson, scleroză multiplă etc. Dacă metalele grele nu mai sunt eliminate cum trebuie, cum ar fi de exemplu aluminiul, rezultă Alzeimer.
Dacă ficatul nu procesează toate proteinele din sânge, corpul încearcă să le depoziteze în sânge şi în pereţii vaselor de sânge. Creşte numărul globulelor roşii. Creşte nivelul de hemoglobină. Sângele devine mai gros şi formează cheaguri care se pot bloca pe artere, vene, etc. De aici infarct sau paralizie. Sau, proteinele sunt depozitate în pereţii vaselor de sânge, formează ţesuturi groase de colagen şi blochează circulaţia.
Dacă colesterolul nu este eliminat cum trebuie de ficat, el rămâne în vasele de sânge şi se depune pe pereţii acestora, îngroşându-i sau blocându-i. Rezultă infarct, etc.
Sângele îngroşat încetineşte transportul de hormoni, rezultând o activitate foarte crescută a glandelor şi o dereglare a acestora. Rezultă probleme cu tiroida, etc.
Dacă ficatul se umflă, sângele trece mai greu prin ficat. Asta înseamnă un efort mult mai mare pentru inimă, dereglaj în tensiune, puls, etc.
Dacă ficatul nu elimină surplusul de hormoni (estrogen sau aldosteron), apare un dezechilibru în retenţia de apă şi sare şi ţesuturile încep să se umfle.
Un ficat blocat poate duce la ciroză, hepatită, etc.
Lipsa bilei în sistemul digestiv, poate duce la probleme de stomac, nu se mai absorb cum trebuie grăsimile, calciul şi vitamina K. De aici o mulţime de probleme.
Deşi e normal ca ficatul să secrete 1,5 litri de bilă pe zi, din cauza blocajului, la unele persoane, se poate ajunge doar la 100 mililitri pe zi. Mai puţină bilă eliberată de ficat, înseamnă că intestinul subţire nu mai digeră mâncarea cum trebuie. Rezultă probleme în alimentaţie, balonări, infecţii, dereglări în flora intestinală, constipaţie, iritaţie, cancer, etc.
Când celulele din oase nu mai primesc suficientă hrană, apar problemele osoase.
Curios că putem introduce camere de luat vederi în organism, am reuşit să facem chiar şi nanoboţi de mărimi extrem de mici, dar aproape toţi medicii, se fac că nu ştiu cum funcţionează organismul nostru.
Cum să eliminaţi fără durere, pietrele din fiere sau ficat
Timp de 6 zile, se bea suc de mere, câte 1 litru pe zi. (Se bea înainte de mese sau la 2 ore după mese). În această săptămână să se evite mâncăruri sau băuturi reci. Pentru a se dilata canalele biliare trebuie să se consume în special mâncare şi băuturi călduţe sau la temperatura camerei. Să nu se consume nimic prăjit şi să se evite, pe cât posibil, produsele de origine animală (să se ţină post). Să se evite pe cât posibil, orice medicamente în ziua a 6-a. Dacă sunteţi răcit sau apare o afecţiune acută trecătoare, amânaţi cura.
ZIUA a-6-a: Se mănâncă de post (să se evite orice fel de alimente de origine animală – carne, lapte, brânză, unt şi orice e prăjit - sau vă puteţi simţi rău în timpul eliminării pietrelor).
După ORA 14:00 nu se mai mănâncă nimic. Doar se mai poate bea apă, în restul zilei.
ORA 18:00 – Se beau 200 mililitri apă (aproximativ un pahar) în care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 g) de sare amară (sulfat de magneziu). Sarea amară e un purgativ şi acţiunea sa principală e să dilate canalele biliare, pregătindu-le pentru eliminarea pietrelor. De asemenea, curăță intestinul, astfel încât pietrele, atunci când încearcă să iasă, nu se lovesc de mâncare sau alte reziduuri şi pot fi eliminate uşor.
ORA 20:00 – Se bea al doilea pahar de apă cu sare amară (200 mililitri apă) - în care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 grame) de sare amară (sulfat de magneziu).
ORA 21:30 – Dacă nu aţi avut scaun până acum, e bine să vă duceţi la toaletă sau opţional puteţi face o clismă cu apă călduţă.
ORA 21:40 – Se pun 100 mililitri ulei de măsline (aproximativ o jumătate de pahar) şi se amestecă cu 100 mililitri suc de lămâie (aproximativ jumătate de pahar). Sucul să fie cât mai pur, fără pulpă. Ingredientele se pot amesteca într-un borcan închis (se clatină de 20 de ori). Se amestecă 2 astfel de porţii. În mod ideal, aceste amestecuri se beau fix la ora 22:00 şi ora 22:20. Dar, dacă simițiți nevoia să vă mai duceţi la toaletă, puteţi amâna cu încă 10 minute.
ORA 21:45 – Se aplică pe partea dreaptă, în zona ficatului (de la buric, până la prima coastă şi cât mai în dreapta spre coloană) o mămăligă fiebinte, învelită într-un prosop. Să se evite contactul direct cu pielea. Mămăliga se face din 1 kilogram de mălai.
ORA 22:00 – Se bea amestecul de 100 mililitri ulei de măsline şi 100 mililitri suc lămâie. Acest amestec se bea în picioare. E bine să fie băut tot odată, deoarece, imediat cum ajunge în stomac prima înghiţitură, începe eliminarea pietrelor.
AŞEZAŢI-VĂ CULCAT ÎN PAT IMEDIAT! E esenţial pentru eliminarea pietrelor. Poziţia trebuie să fie culcat pe spate, cu o pernă sub cap. Dacă e o poziţie incomodă, se poate sta pe partea dreaptă cu genunchii traşi spre piept. STAŢI COMPLET NEMIŞCAT, CEL PUŢIN 20 MINUTE ŞI ÎNCERCAŢI SĂ NU VORBIŢI! Pietrele vor fi eliminate fără durere, deoarece se secretă multă bilă (care este uleioasă), iar canalele biliare sunt ţinute larg dilatate de magneziul din sarea amară şi de căldura mămăligii care are rol dilatator.
ORA 22:20 – Se bea al doilea amestec de 100 mililitri ulei de măsline şi 100 mililitri suc lămâie.
În cazul în care se doreşte eliminarea mai multor pietre, opţional se mai poate bea şi al treilea amestec de 100 mililitri ulei de măsline şi 100 mililitri suc lămâie, la ora 22:40.
ORA 22:45 – Se aplică pe partea dreaptă, în zona ficatului (de la buric până la prima coastă) a doua mămăligă fiebinte, învelită într-un prosop. Să se evite contactul direct cu pielea.
A DOUA ZI DIMINEAŢĂ:
ORA 06:00 dimineaţa - Se bea al treilea pahar de apă cu sare amară (200 mililitri apă) - în care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 g) de sare amară (sulfat de magneziu).
ORA 08:00 dimineața - Se bea al patrulea pahar de apă cu sare amară (200 mililitri apă) - în care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 g) de sare amară (sulfat de magneziu).
ORA 10:00 dimineaţa – Se pot consuma fructe sau suc de fructe.
ORA 11:00 dimineaţa – Se poate începe să se mănânce mâncare de post. Seara sau în următoarea zi se poate reveni la mâncarea obişnuită. În următoarele două zile este recomandat să se efectueze o clismă, deoarece pietrele pot rămâne în intestinul gros şi sunt foarte toxice, putând crea o stare de rău.
În caz că mai sunt pietre, cura se poate relua o dată pe lună. După 6-12 cure, sunt eliminate toate.
Alte Surse: Formula AS nr. 379 sau cartea „The Amazing Liver Cleanse”- autor Andreas Moritz.
PS:
Acesta este un mail care circulă pe net, l-am primit şi eu şi-l dau mai departe.
Ce vroiam să spun este că eu chiar am făcut tratamentul ăsta pentru eliminarea pietrelor de la fiere acum vreo 6-7 ani. Mai puţin partea cu sarea amară şi fără mămăliga fierbinte, am băut în schimb un ceai laxativ. Şi nu am ţinut nici cura de o săptămână cu suc de mere. Am băut doar uleiul şi apoi sucul de lămâie, care are rolul de a tăia greaţa. Pietrele au fost multe, de mărimea sâmburilor de măslină şi moi (ca plastilina). Cred că uleiul băut pe stomacul gol forţează bila să producă fiere şi contractându-se, elimină pietrele existente.
Oricum, nu e vrăjeală, chiar funcţionează!
Mona