Afişări de pagină

Sistem


duminică, 8 ianuarie 2023

Vindecarea cancerului este de acum accesibila gratuit

Iată-ne ajunşi la FINAL. Aveți Prezentarea.

Secretul: cancerul, precum toate bolile, şi vindecarea lui, respectiv a tuturor bolilor, sunt PROGRAME coordonate de creier: 

Ne vindecăm învățând să ne folosim creierul, inclusiv vindecându-l de violență. 
Chiar şi accidentele ni se petrec, pentru că noi le atragem prin rezonanțe rezultate din ignoranță şi violență.

Primim întotdeauna ceea ce merităm. Dumnezeu e drept. 
El a pus la baza Creației Legea iubirii, Legea cauză şi efect, a acțiunii şi reacțiunii: 
"ceea ce dăruieşti, aceea primeşti" (bineînțeles că la momentul oportun).

De aceea şcoala şi întregul sistem social NU ne învață să ne folosim creierul şi inima, NU ne învață să-L iubim pe Creatorul lor/nostru.

Şcoala sistemului ne vrea sclavi, consumatori, stând la coadă acum pentru făină de gândaci, noi fiind hrana pentru stăpâni.
Sistemul vrea să alergăm la el, cerându-i protecție, salvarea, vaccinându-ne, cumpărând droguri scumpe, plătind pentru asta chiar cu viețile noastre.

Am plecat de la remediu substanțial, am trecut prin vibrație şi am ajuns la Conştiință. 

Medicina fără conştiință, pe care ați văzut-o în toată splendoarea ei goală în timpul plandemiei, nu vindecă, ci vinde orice poțiune ca fiind magică şi-şi răsplăteşte sclavii cu câțiva arginți pentru sufletele lor moarte.

Învățând să ne programăm conştient creierul şi ascultându-ne inima, le unim într-o armonie coerentă, ieşim din ignoranță şi ne vindecăm.

Devenim stăpâni ai propriei ființe cu sufletul trezit. 
Să vă regăsiți Lumina Veşnică din voi prin iertare, iubire, mulțumind.

https://www.scribd.com/document/618569828/Vindecarea-Cancerului-Si-Regenerarea-Fiintei-cartea-digitala-2018

Să vă fie de folos întru vindecare deplină şi Slava lui Dumnezeu!