„O stridie ia un grăunte de nisip şi, ca să se protejeze,
creează o carapace groasă şi tare în jurul ei. Noi o numim perlă şi gândim că
este frumoasă. La fel facem şi noi (dar pe dos – n.a.), luăm o durere veche şi o
«îngrijim», o curăţăm de coajă şi cu timpul avem o tumoare” (Lise Bourbeau
– Trupul tău îţi spune „Iubeşte-te”).
Articolul complet il gasiti la link-ul de mai jos impreuna cu alte
Excelente articole de sinteza.
O „radiografie” a cancerului
Făcând o radiografie „din alt unghi” putem observa, aşa cum
mulţi terapeuţi afirmă, că acest fenomen de proliferare celulară necontrolată
este susţinut de emoţii, trăiri emoţionale ale persoanei respective care au un
caracter distructiv asupra respectivei persoane, în primul rând psihic iar apoi
şi fizic. Sunt emoţii negative care îngreunează foarte mult psihicul şi mintea
fiinţei respective, chiar fără să îşi dea seama. Înainte ca procesul tumoral să
apară la nivel fizic, exact acelaşi tip de proliferare necontrolată există în
plan psihic şi mental – un gând negativ, anormal, având o emoţie
corespunzătoare, este multiplicat, într-un mod necontrolat dar susţinut, de
propria minte. Iar sistemul imun, care şi el funcţionează susţinut de o anumită
integritate psihică şi emoţională, „văzând” că fiinţa respectivă este de acord
cu acele trăiri psihice şi chiar le rulează la nesfârşit în minte renunţă la a
mai elimina celulele anormale care prezintă aceeaşi frecvenţă rezonatorie ca şi
emoţiile şi gândurile negative care au invadat psihicul fiinţei. Corpul fizic
este oglinda a ceea ce se petrece în mintea şi psihicul nostru, cu menţiunea că
ceea ce se petrece în plan psiho-mental nu se transferă, în mod obişnuit,
instantaneu pe corpul fizic ci există o anumită perioadă de lantenţă.
Lise Bourbeau, psiholog, susţine: „cancerul este o boală
cauzată de un resentiment foarte adânc, ţinut pentru o perioadă lungă de timp,
până când literalmente îţi mănâncă trupul”. Valeriu Popa de asemenea considera
ca şi cauză a cancerului o „rană adâncă, un resentiment stagnat multă vreme. O
durere sau un secret adânc ce mănâncă din viaţă sau din trup.”
Cancerul reprezintă nu numai o problemă personală gravă ci,
atunci când există un număr destul de important de cazuri în ţara în care trăim,
şi o problemă de sănătate publică ce are darul de a ne face atenţi la încărcarea
psihică negativă care există la nivelul populaţiei din care facem parte.
Cancerul este o problemă severă de sănătate la nivel mondial. La noi în ţară această boală a devenit după 1995 a doua cauză de îmbolnăviri după bolile cardiovasculare. În continuare vom realiza o trecere în revistă a „evoluţiei” numărului de cazuri de cancer în ţara noastră, raportat şi la numărul global de cazuri din sud-estul Europei şi din întreaga lume.

În ierarhia cauzelor generale de deces în ţara noastră,
tumorile maligne reprezentau a treia cauză de moarte în 1984, dar din 1995 au
ajuns pe locul doi, după bolile cardiovasculare care se menţin pe primul loc. În
România numărul de decese prin cancer a crescut de la 125,3 de cazuri la 100.000
de locuitori (125,3/100.000) în 1975 la 200 /100.000 în 1994. O creştere cu 60%
în doar 20 de ani!
Cancerul pulmonar
Cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat la ambele sexe
în ţara noastră în ultimul deceniu este cancerul pulmonar. Conform Centrului
Naţional de Statistică pentru Sănătate, numărul de cazuri noi de cancer pulmonar
(incidenţa cancerului pulmonar) la noi în ţară a crescut continuu pe o perioadă
de 52 de ani, de la 32,14% în 1982 la 56,14% în 2007 la bărbaţi, şi de la 5,93%
la 15,5% la femei în acelaşi interval de timp. În anul 2008 numărul de cazuri
noi de cancer pulmonar în România era de 10.384 (51,92 cazuri la 100.000 de
locuitori) – 14,8% din numărul total de cazuri de cancere înregistrate în anul
respectiv. Datele sunt comparabile cu cele ale Ungariei, care totuşi prezintă
cea mai mare rată de cancer pulmonar din lume. Cancerul pulmonar a fost estimat
ca fiind cel mai obişnuit tip de cancer din lume pentru mai multe
decenii.
Care ar putea fi cauza psiho-mentală a cancerului pulmonar? „Plămînii sunt corelaţi cu viaţa, cu suflul vieţii, cu teama de a muri, de a ne pierde suflul, cu bucuria de a respira, de a trăi, dar şi cu starea de tristeţe, cu durerile trecutului, cu capacitatea de a ne exprima, de a ne lăsa inspiraţi. (…) Problemele respiratorii survin datorită refuzului de a exista, de a lăsa viaţa să intre în corp şi dintr-o proastă utilizare a energiei” (A. Mayer – Bolile ne învaţă).
Cei mai mulţi terapeuţi susţin că acest tip de cancer este determinat de anumite tristeţi profunde sau de teama de moarte. Având în vedere că este cel mai frecvent cancer în lume, putem afirma că la nivel planetar nu stăm prea bine cu bucuria de a trăi, de a respira, de a fi inspiraţi.

Cancerul de col uterin
Medicina psiho-somatică, care asociază oricărei boli organice o cauză psihică, consideră că o proliferare tumorală la nivelul colului uterin poate fi asociată cu dorinţa reprimată (din diferite motive) de manifestare a erotismului, cu frustrarea sexuală sau cu senzaţia de „pierdere a teritoriului” (ca femeie).
O „radiografie” a numărului de cazuri noi de cancer la femei
în ţara noastră pentru anul 2008 este redată în tabelul de mai jos, şi se poate
observa cum valoarea cea mai mare este dată de cancerul mamar, după care urmează
cel colo-rectal şi cel de col (datele sunt pentru anul 2008).
Cancerul mamar
Valeriu Popa considera că „afecţiunile sânilor reflectă un refuz de a hrăni propria fiinţă, propriul sine. Mai este corelat cu a pune înainte de toate pe oricine altcineva, sufocându-l. O exagerare a protecţiei”. Lise Boubeau consideră că sânii reprezintă principiul matern – „cocoloşim prea mult o persoană / un loc / un lucru / o experienţă. Trebuie să dai voie copilului să «crească». Cancerul mamar arată resentimente foarte adânci” în această direcţie.
Predominanţa acestui tip de cancer la femei, nu numai la noi în ţară ci în întreaga lume, arată o tendinţă generală de a-şi neglija propriile necesităţi şi aspiraţii, propriul sine şi de îndreptare a atenţiei, în mod ataşat, asupra fiinţelor la care ţin.
Cancere digestive
Datele culese de o echipă de medici români referitoare la „evoluţia” în ultima jumătate de secol a numărului de decese prin diferite tipuri de cancer digestiv sunt redate în tabelul de mai jos. Nu pentru toate tipurile de cancer digestiv s-au putut culege date pe durata a cinci decenii, după cum se poate observa. La majoritatea tipurilor de cancer digestiv s-a observat o creştere în timp a numărului de decese raportat la 100.000 de locuitori, cu excepţia cancerului gastric, atât la bărbaţi (B) cât şi la femei (F).
În medicina psiho-somatică fiecare segment al tubului digestiv este corelat într-un anumit mod specific cu integrarea experienţelor pe care trebuie să le „înghiţim”, în propria structură.
Astfel, „esofagul este corelat cu capacitatea de a primi sau cu o stare de revoltă pasivă în faţa unei situaţii care ne este dificil să o înghiţim. La nivelul esofagului lucrurile nu mai pot fi controlate în mod voluntar. (…) Probleme la acest nivel pot arăta o stare relativă de pasivitate faţă de o anumită situaţie de viaţă, ceva din viaţa noastră care ne este greu să înghiţim” (A.Mayer – Bolile ne învaţă).
„Stomacul – digeră toate ideile noi şi experienţele pe care
le avem. Ce sau pe cine nu poţi digera? Problemele la stomac arată că nu ştim să
asimilăm noile experienţe. Ne este frică.”(L. Bourbeau). Diminuarea ratei
mortalităţii prin cancer gastric în ultimele decenii arată că s-a îmbunătăţit
capacitatea de înţelegere, de „digerare” a noilor situaţii de viaţă.
Un alt organ important al sistemului digestiv, a cărui
afectare prin cancer a crescut atât la bărbaţi cât şi la femei în două decenii
(v. tabelul de mai sus), este ficatul. În fiziologie este cunoscut ca fiind
industria chimică a organismului, pentru că transformă tot ceea ce este absorbit
în intestinul subţire în substanţe folositoare organismului şi, pe de altă
parte, neutralizează toxinele şi le elimină. Ficatul transformă substanţele
exterioare în elemente interioare.
Medicina psihosomatică susţine că ficatul este corelat cu
sentimental de posesivitate, deoarece „doreşte să transforme în al său tot
ceea ce îl atrage, să-şi îndeplinească toate dorinţele.(…) În sensul bun,
evolutiv, este corelat cu transformarea acestor dorinţe materiale în aspiraţie
spirituală, având ca rezultat o stare de înţelepciune. Tot el este legat de
imaginea de sine cu ajutorul căreia el poate să realizeze o adaptare corectă la
circumstanţele vieţii, adică să aibă o viziune clară şi înţeleaptă. Este foarte
sensibil la orice modificare a imaginii proprii, datorită unei stări de lipsă de
încredere în sine, de pesimism. Este corelat şi cu capacitatea noastră de a ne
adapta. La fel cum «adaptează» hrana pentru a o transforma în «a noastră», la
fel el transformă în «ale noastre» experienţele vieţii şi ne ajută să ne adaptăm
la ele. (…) Când funcţionează armonios, este corelat cu neutralizarea unor
trăiri negative. Problemele de ficat vin, în general, dintr-o mânie îndreptată
împotriva propriei persoane, disimulată într-o mânie faţă de altcineva, ce
rezultă de multe ori dintr-un conflict între suflet şi minte” (A. Mayer –
Bolile ne învaţă).
Vezica biliară. „Dacă la nivelul ficatului vorbim de o
stare de mânie care este adeseori înăbuşită, la nivelul vezicii biliare starea
de coleră, resentimentele sunt exteriorizate, dorinţele noastre faţă de lume
sunt clar manifestate şi luptăm cu tot ceea ce ne stă în cale pentru a ni le
împlini. (…) Tot vezica biliară mai este corelată cu discernământul, cu o
viziune clară. Probleme legate de vezica biliară apar atunci când ne confruntăm
cu supărări, resentimente, stări de mânie manifestate sau interiorizate,
incapacitatea de a lua decizii, dar şi cu sentimente de posesivitate şi dorinţa
de a-i controla pe ceilalţi” (A. Mayer – Bolile ne învaţă).
Cancerul tiroidian
„Gâtul este legat de capacitatea noastră de a ne exprima, de a nu ne rămâne ideile şi emoţiile «în gât». Afecţiunile gâtului ne arată că nu ne exprimăm nemulţumirile, de unde şi expresia «sunt sătul până-n gât». (…) Tiroida este corelată cu exprimarea justă, cu răspunsul just faţă de o situaţie dată. Problemele la acest nivel pot arăta că fiinţa manifestă o anumită incapacitate de a exprima ceea ce simte, că are stări de ranchiună, resentimente pe care nu vrea să le depăşească şi simte o stare de umilire din partea celorlalţi. Cuvântul tiroidă semnifică în limba greacă «poartă»; prin această poartă noi ne exprimăm sau, dacă nu ne exprimăm şi păstrăm în fiinţa noastră tristeţile sau resentimentele noastre, adesea apar probleme la acest nivel” (A. Mayer – Bolile ne învaţă). Referitor la problemele grave care afectează tiroida, Lise Bourbeau afirma că acestea pot fi corelate şi cu opoziţia faţă de schimbare.
Proporţia mult mai mare a cancerelor tiroidiene la femei faţă de bărbaţi arată că femeile au mult mai mult prezentă tendinţa de a nu exprima ceea ce le nemulţumeşte, de a nu-şi spune părerea reală, de a nu se exprima just.
Ponderea diferitelor tipuri de cancer în România şi în
lume
În ceea ce priveşte ţara noastră, se pot observa anumite valori
de „top” pentru diferite tipuri de cancer (pulmonar, colorectal, gastric)
comparativ cu alte zone sau regiuni ale lumii, pe anumiţi ani în mod specific.
Astfel, spre exemplu, studiul care a purtat numele de Globocan, realizat în 2008
la nivel mondial, a putut obiectiva frecvenţa numărului noi de cazuri şi a
deceselor asociate diferitelor tipuri de cancer pe regiuni specifice şi în
ţările lumii, inclusiv România (tabelul de mai jos).
Legendă: Eu C şi E = Europa centrală şi de est; Eu S = Europa de sud; Asia E = Asia de est; Eu V = Europa de vest; Eu N = Europa de nord; NZ = Noua Zeelandă; Asia S-E = Asia de sud-est; Africa V = Africa de vest; Africa E = Africa de est; Africa S= Africa de sud.
„Evoluţia” numărului total de cancere în România şi în
alte câteva ţări balcanice în ultimele decenii
În contextul regional, balcanic, după cum se observă din datele expuse, în ţara noastră atât apariţia de cazuri noi de cancer cât şi numărul de decese prin această boală au, ca o medie pe o perioadă de 20-40 de ani în urmă, valori scăzute comparativ cu ţările din jur.
Chiar dacă forurile de resort cunosc statisticile referitoare la numărul de cazuri şi numărul de decese pentru diferitele tipuri de cancer în România şi chiar dacă tratamentul pentru cancer este gratuit, fiind acoperit prin Programul Naţional de Oncologie care suportă costul tuturor agenţilor citotoxici şi al terapiilor ţintite, la modul real nu există niciun fel de demers preventiv pentru acest gen de boală. Deşi se cunosc factorii de risc pentru diferitele tipuri de cancer, factori care ţin în general de stilul de viaţă al fiinţei umane şi de anumite expuneri ocupaţionale, nu există nici cea mai mică preocupare de educare a populaţiei în acest sens. Spre exemplu în ceea ce priveşte cancerul gastric, intestinal şi colorectal, se ştie că acestea sunt corelate cu obişnuinţe culinare nefavorabile în sensul unei alimentaţii sărace în legume şi fructe. Aţi văzut vreun avertisment în mass-media realizat în acest sens? Nu! De asemenea fumatul este un factor de risc important nu numai pentru cancerul pulmonar, dar şi pentru cel pancreatic, cel de esofag şi pentru alte tipuri dar nu există avertismente clare şi concrete referitoare la aceasta; faptul că pe un pachet de ţigări scrie „fumatul poate să ucidă” poate funcţiona mai degrabă ca sugestie-autosugestie decât ca un factor care să îl facă pe om conştient de deserviciul major pe care şi-l face dacă fumează.
Acoperirea costurilor terapiei oncologice convenţionale prin programul naţional amintit are unicul merit de a spori conturile diferitelor firme farmaceutice care produc substanţele respective, sub acoperirea unui aşa-zis bine pe care îl fac pacienţilor cu cancer. Atât timp cât terapii noninvazive şi perfect naturale (Hammer, Gerson, etc.) sunt trecute sub tăcere de forurile decidente, iar cercetările în domeniul acestor terapii nu sunt susţinute prin programe naţionale similare deşi ar fi extrem de îndreptăţite, ne putem da seama că interesul real al forurilor de resort în prevenirea îmbolnăvirilor de cancer şi vindecarea cu supravieţuire pe termen lung al celor cu cancer este infim, dacă nu chiar nul.
Bibliografie
Research and Standard of Care: Lung Cancer in Romania - Tudor E. Ciuleanu, MD, PhD
Tumori, 96: 545-552, 2010 , I Apostol, A Baban, F Nicula Et Al
Lung cancer and occupation in Two different areas of Romania - A. P. Fildan, D. Alexandrescu - Bulletin of the Transilvania University of Braşov Series VI: Medical Sciences • Vol. 5 (54), No. 2, 2012
Thyroid cancer profile in Mures County (Romania): a 20 years study - Ramona Cătană, Adela Boilă, Angela Borda - Romanian Journal of Morphology and Embryology 2012, 53(4):1007–1012.
Trends of Mortality Rates from Gastric Cancer and Colorectal Cancer in Romania, 1955-2003 - Simona Vãlean, Petru A Mircea, Lavinia Oprea, Daniela Frenţiu, Georgeta Popescu, Georgiana Nagy, Sonia Vlaicu, Oana Damian – Journal of gastrointestinal and Liver Disease, 2006, 15 (2), 111-115.
Cancer epidemiology in European transitional countries Cancer epidemiology in Central and South Eastern European countries - Vrdoljak et al - Croatian Medical Journal 2011, 52, 478-487.
Epidemiology of breast cancer and cervical cancer in the counties of Oltenia 1984-2006 , abstract, phd student Dragomir Iuliana Manuela, teză de doctorat, Craiova, 2010.
Global Patterns of Cancer Incidence and Mortality Rates and Trends Ahmedin Jemal -Melissa M. Center, Carol DeSantis, Elizabeth M. Ward - Cancer Epidemiology, Biomarkers and Prevention, 2010, 19(8), 1893-1907.
Cancer Mortality in Romania, 1955-2004. Digestive Sites: Esophagus, Stomach, Colon and Rectum, Pancreas, Liver, Gallbladder and Biliary Tree - Simona Vălean, Petru Armean, Simona Resteman, Georgiana Nagy, Adina Mureşan, Petru A. Mircea - Journal of Gastrointestinal and Liver Disease, 2008, 17(1), 9-14.
Bolile ne învaţă – Angela Mayer
Dăruim lumină şi iubire, pentru vindecare mentală şi spirituală – Valeriu Popa, Sanda Ştefan, Raluca Dumitrache.
Corpul tău îţi spune: iubeşte-te! – Lise Bourbeau
http://globocan.iarc.fr/DataSource_and_methods.asp
http://www.cancerresearchuk.org/cancer-info/cancerstats/world/cancer-worldwide-the-global-picture

Articol preluat de pe yogaesoteric.net.
Citiţi şi:CANCERUL continuă să ucidă din ce în ce mai mulţi oameni. Care este realitatea despre lupta împotriva cancerului?
O veche abordare a artei vindecării, reluată într-o nouă manieră – Noua Medicină Germană
Va doresc: Tinerete fara batranete si viata fara de moarte!